Stelian Dumistrăcel: Declararea unei limbi moldovenești a fost un act de genocid

Dialog cu Stelian Dumistrăcel, profesor universitar, lingvist

Prin acțiunea de joi, Curtea Consti­tu­țio­nală din Republica Moldova a sta­bi­lit că Declarația de Independență pre­va­lează Constituției, care declară că lim­­ba oficială a statului este „mol­d­o­ve­neasca cu grafie latină”. Cînd a fost in­trodusă aceasta în Basarabia?

Conceptul de limbă mol­do­ve­neas­că a fost introdus oficial prin Pac­tul Ribbentrop-Molotov. El exis­ta dinainte, pentru că, de cînd au înființat Republica Transnistria, o re­giune autonomă, sovieticii deja vor­beau de limba moldovenească. Du­pă aceea, conceptul a fost folosit pen­tru a despărți un teritoriu ocupat de restul teritoriului românesc. Aceasta a fost o problemă de politică, de po­li­ție lingvistică, cu deosebirea că po­litica înseamnă o atitudine cons­truc­ti­vă, rațională și poliție lingvistică în­seamnă constrîngere. Pentru ca să-și afirme drepturile asupra unui alt teritoriu, inclus în Uniunea So­vie­tică.
Declararea unei limbi mol­do­venești a fost un act de genocid împotriva populației din această ța­ră, din această parte a țării ro­mâ­nești, pentru că au încercat să creeze o stare de spirit împotriva Româ­ni­ei, împotriva sentimentului național și al sentimentului cultural româ­nesc. Eugeniu Coșeriu, un lingvist de fai­mă mondială, născut la Bălți, a scris despre această atitudine imediat du­pă 1990-1991 și a considerat că per­pe­tuarea acestui spațiu științific este de fapt o insultă adusă adevărului științific și o încercare grosolană de a păstra zona românească în sfera in­tereselor sovietice. Nu s-a putut păs­tra acest concept pentru că, de cîte ori au fost consultați specialiștii de la Academia de Știință a Moldovei și de la Universitatea din Chișinău, s-au pronunțat prin memorii și prin declarații oficiale adresate Parla­men­­tului că nu se poate vorbi de o limbă moldovenească din punct de vedere științific și nici din punct de vedere moral. Cît despre alfabet, îna­inte de ’91 s-a folosit cel chirilic ca să pa­ră o limbă slavă, dar și limba po­lo­neză este o limbă slavă care se scri­e cu alfabet latin. Deci alfabetul nu este o marcă a ori­ginii unei limbi sau a statului unei limbi din punct de vedere genetic și din punct de vedere funcțional. Noi putem scrie cu orice alfabet, limba rămîne aceeași.

O astfel de încercare de modificare a Constituției a fost inițiată în 1996 de către președintele Mircea Snegur, însă Parlamentul a respins introducerea de­numirii de limbă română.

Parlamentul era format din ve­chi­le cadre de mîna a două din Re­pub­lica Moldova și s-au opus din in­terese politice. Adevărul a fost sus­ținut cu dovezi științifice și a in­clus o revenire la savanți sovietici ca­re au citat mereu puncte de ve­de­re ale unor mari specialiști de lin­g­vis­tică romanică din Uniunea So­vie­tică. Dar aceștia nu au luat în con­si­de­rație nicio­da­tă faptul că ar fi vor­ba de o limbă aparte față de limba română, că este deci o unitate dia­lec­tală, dar care nu ocupă doar su­pra­fa­­ța dintre Prut și Nistru, dar și su­pra­fața dintre Nis­tru și dincoace de Carpați și de la Vest de Carpați cît și o parte din Transilvania. Nu putem vorbi de o limba oltenească, nici de una bă­nă­țenească, ci de nuanțe re­gio­nale ale limbii române, așa cum păsările sînt păsări în general, dar avem și rîn­du­nele, avem și ciocîrlii, care sînt specii ale păsărilor.

Ideea acestei limbi a culminat în 2003 cu apariția editorială a Dicționarului Moldovenesc, coordonat de Vasile Stati.

Acest dicționar este o rușine pen­tru știința, pentru lexico-grafia con­temporană, pentru că ei nu au pu­tut scrie măcar în așa-zisa limbă mol­do­ve­nească nici prefața, care este scrisă în cea mai autentică limbă română. Este vorba de neologisme, de ter­meni științifici, iar diferențele la care se referă dicționarul sînt de ordinul nuanțelor regionale. Există aceste di­ferențe, dar pe lîngă ele au fost in­tro­duse foarte multe rusisme, care înseamnă tot cuvinte cu circulație re­gională care se referă la admi­nis­tra­ție, la politică, la agricultură. Deci cu cîteva cuvinte din aceastea nu poți face o limbă, ele sînt doar o parte a vocabularului.

În urma recensămîntului din 2004, pes­te 60% din populația Moldovei a de­cla­rat că limba oficială ar fi cea mol­do­venească și nu româna. Credeți că din cauza propagandei rusești se pierde i­deea de limbă română care ar fi un ele­ment de identitate națională?

Problema este cine a făcut re­cen­să­mîntul. Și pe mine dacă mă în­tre­a­bă cineva ce limbă vorbesc aș spune limba română și adesea cu nuanțe de pronunție moldovenești. Dar nu înseamnă că este altă limbă, iar un oltean vorbește tot limba română cu o coloratură oltenească, iar diferen­țe­le regionale sînt în toate limbile din Europa. În Franța se vorbesc dia­lec­te diferite și oamenii neinstruiți pot să creadă că atunci cînd întrebi pe cineva ce limbă vorbește, el va răs­pun­de în „provanțadă”. Da, este o parte a limbii franceze care are alte nuanțe. De aceea italienii din Sicilia spun că vorbesc limba „siciliană”. Deci acestea sînt criterii empirice, niș­te caracterizări empirice ale unor oameni care nu au conștiința sta­tu­lui lingvistic și al idiomului pe care îl vobesc.

Zilele trecute, limba română a fost de­cla­rată limbă regională în raionul Te­ceu din Ucraina. Peste tot se vorbește de un moment istoric în care limba ro­mână își capătă moral niște drepturi.

Da, acesta este un moment isto­ric din punct de vedere al actelor oficiale. Este o reabilitare morală, mai ales pentru că nimeni nu s-a îndoit niciodată de această limbă, dar pri­e­tenii mei, născuți la Cernăuți, care lu­crează la Chișinău, să știți că au etnie română. În Ucraina sînt ro­mâni și moldoveni. Da, ei sînt ro­mâni, și atunci limba română a fost acolo, nu s-a spus numaidecît că e numai lim­ba moldovenească. Că acolo, Cernă­uții sînt în Bucovina, nu în Moldova.