Pisica și momentul zero

N-a fost doar un cutremur, ci două. Dosarul Transferurilor apoi o replică la fel de devastatoare, Că­derea Nașului și apariția lui Răz­van Burleanu, surprinzătorul outsi­der, singurul care nu vine din fotbal. Da, știu, Mircea Sandu ar fi re­nun­țat oricum, dar condamnarea lui Gică Popescu i-a stricat toate planu­rile. Bella Kassai e cel mai bun exem­­plu. Iar efectele celor două eve­nimente sînt încă departe de a se fi încheiat. Undeva, în larg, se strîng noi tsunami, care vor lovi ma­lurile unui continent măcinat de corupție, nepotisme și interese, fotbalul românesc, tot mai sărac, cu foștii și actualii săi șefi tot mai bogați.

De acum nu mai e o ipoteză. Dosarul Transferurilor a produs con­damnări, recuperarea unui prejudiciu de milioane de euro. Și mai ales teama că ceea ce li s-a în­tîm­plat ce­lor opt se poate repeta. Cazul e deja pisica pe care unii și-o ara­tă altora, în lup­ta pentru rea­șe­za­rea po­lilor de putere în fot­ba­lul nostru. Mitică tocmai i-a arătat-o lui Marcel Popescu, Ana Maria Pro­dan a facut prima breșă în imperiul Dinamo – Frații Becali, obținînd sem­nătura bulgărașului de aur Dorin Rotariu.

Acum cîteva zile m-am întîlnit cu un impresar mai mic la Casa Fotbalului. „Poate de acum o să mai putem să facem și noi ceva. Să mănînce toți, nu doar unii!”, mi s-a confesat. Asta e, lupta pentru o halcă, o bucățică, orice, doar mai mult decît nimic să fie! Sper doar ca în acest nou război să nu piardă tot fotbalul, iar DNA-ul să nu se oprească aici. Pînă la ur­mă, într-o țară în care principalul țel este că­pă­tuiala fără scrupule, cu un fotbal la fel, doar Justiția ar mai putea să oprească haosul.

Dosarul Transferurilor a produs condamnări, recuperarea unui prejudiciu de milioane de euro. Și mai ales teama că ceea ce li s-a întîmplat celor opt se poate repeta.

Apropo de tsunami, e in­te­re­sant ce se va întîmpla și la Casa Fot­ba­lu­lui. Răzvan Bur­lea­nu a anunțat că va urma un audit financiar. În mod sigur și unul mo­ral. Vor mai cădea ca­pe­te­le unor „senatori” care au pus fot­balul la jug, să tragă doar pen­tru propriile interese. Con­se­cin­țele au apărut de ani, dar în hu­zu­reala generală, nimeni nu avea interes să facă… tsunami. Copiii nu mai vin nici la trial-urile organizate de ma­ri­le cluburi, la juniori nici nu mai exis­tăm pe harta con­ti­nentală sau mondială, avem peste 100 de an­tre­nori cu licență Pro care fac tușă, iar cei care cresc copiii au sa­larii de mizerie și fac echipele pe bază de sacoșe și donații. Me­tas­ta­ze peste tot.

De aici preia Răzvan Burleanu fot­balul românesc. Probabil că va avea nevoie de un an doi doar să dea praful la o parte ca să înceapă cu­rățenia, cu o echipă care să nu uite de ce a intrat în luptă. Dar mă­car, așa cum spunea în campanie, min­gea e la el în teren. E poate ul­tima șansă să redea oamenilor ceva din frumusețea sportului ce ne-a um­plut copilăria, un strop de cre­di­bilitate care să readucă lumea pe sta­dioane. Se spune că speranța moa­re ultima. Dar și ea era pusă la apa­rate. Ăsta e momentul zero, nu vră­jeala cu care ne-au tot păcălit pî­nă acum!

de Marius MĂRGĂRIT, jurnalist sportiv