Piața Universității, 1990 – 2012. Cîteva asemănări și deosebiri

o Și atunci, și acum, cei din Pia­ță se delimitează de partide. Atunci exista o simpatie nedisimulată pentru „partidele istorice”.

o Atunci, în afară de București, se demonstra în foarte puține alte ora­șe. Acum sînt manifestații în zeci de alte orașe, uneori cu mai mulți ma­ni­festanți decît în București.

o Atunci, oamenii își căutau și aclamau liderii. Acum, refuză orice încercare de personalizare.

o Și atunci, și acum, analiștii constatau că manifestanții sînt manipulați de forțe obscure.

o Și atunci, și acum, pancartele din piață erau de o creativitate debordantă (în contrast cu re­cla­me­le de la TV).

o Atunci, scutierii au apărut abia la final (ceea ce a declanșat vio­len­țe­le). Acum sînt prezenți tot timpul, ca și violențele.

o Și atunci, și acum, se cerea demisia Președintelui. După 1990, Iliescu a rămas la Cotroceni încă șase ani.

o Și atunci, și acum, în Piață sînt mulți oameni în interes de serviciu.

o Și atunci, și acum, manifestanții erau avertizați asupra perico­lu­lui confiscării manifestației.

o Atunci, balconul era deschis. În Piață răsunau cîntece mobilizatoare. Acum domină sunetul vu­vu­ze­lelor.

o Atunci exista un mesaj domi­nant: „Jos comunismul!”. Acum exis­tă o competiție între manifestanți pen­tru afișarea unor revendicări cît mai insolite.

o În 1990, Piața era dominată de tineri. Acum sînt două categorii do­minante: tinerii și vîrstnicii. Vîrs­ta de mijloc e subreprezentată.

o Atunci exista o singură televiziune, care încerca să pună batista pe țambal. Acum există nenumărate te­leviziuni, dar tot nu se înțelege mare lucru.

o Și atunci, și acum, se invoca încălcarea de către manifestanți a dreptului șoferilor la liberă circula­ție.

o Și atunci, și acum, o anumită parte a presei identifica printre ma­ni­festanți peneliști, drogați, interlopi etc. Acum nu au fost (încă) identificați legionarii.

o Și atunci, și acum, opoziția era înfierată pentru că acționează ires­pon­sabil, împotriva interesului na­țio­nal.

o Atunci era vară. Acum e iar­nă. Oamenii rămîn în stradă (do­va­dă că „iarna nu-i ca vara” e o vorbă proastă).

o Și atunci, și acum, m-am sim­țit în Piață ca fiind între „ai mei”.

Mircea KIVU