Mai bine bem o cafea

Terry Jones a făcut o tîm­pe­ni­e, in­discutabil. Singura scuză (un fel de a spune, scuză) a tembelului res­­pectiv ar sta, zic eu, în colosala com­­­petiție de pe piața religioasă a­me­­­ricană.

Între puzderiile de culte, mi­ni-culte, pastori, predicatori și mall-uri religioase, oricare profesi­o­nist al dra­­gostei de Dumnezeu are ne­vo­ie de gesturi și atitudini spec­­ta­cu­­loase din „rezonuri” eviden­­­te le­ga­­te de pu­blicitate. De fapt, Terry Jones a­ra­tă că și lumea occiden­tală are tăn­tă­lăii ei. Ceea ce pentru noi, oc­ci­den­talii, nu e o noutate.

Mo­de­ra­ții celor două cele mai im­­por­tan­te religii monoteiste ale lu­­mii (creș­tinii și musulmanii) au un bun motiv să își facă cu ochiul, unii al­tora. „Iaca, fiecare avem fa­li­­ții noștri, bine că noi, majoritatea, sîn­­tem cu capul pe umeri”. Un fel de meci Tokes-Vadim, păstrînd pro­­por­­țiile.

Necazul este că Ali reac­ți­o­nea­ză violent. Din lipsă de altă preocupa­re, în loc să se gîndească mai de­gra­bă cum să cîștige un ban mai li­cit decît cel obținut din trafic de se­min­țe de mac, în loc să își vadă de tre­bile cetății și să îl mai cenzureze pe viitorul lider mic-maxim al zo­nei (Hamid Kharzai), junele af­gan Ali iese în stradă plin de mînie sim­bolică și începe să dea cu afuri­se­nia și cu Kalashnikov-ul înspre oc­ciden­tali (a se citi mai degrabă „creș­tini”). Îl vede pe trotuar pe sol­­­datul John. Acesta are echipament perfor­mant și este antrenat la cele mai ri­dicate cote profesionale din lume, în materie militară. Nu­mai că are și el emoțiile lui, îi cam tre­mură mîna pe trăgaci, deoarece vrea să ajungă înapoi acasă în Chi­cago sau Texas sau Arkansas, să își revadă copilul și nevasta. Este foarte posibil să îi sca­pe degetul, să tra­gă. Nu de alta, dar mulțimea din fața lui îi urează de moarte, de Iad și de glonț în cap. Și atunci trage. De teamă, de e­mo­ție, de auto-a­pă­ra­re. Astfel, trimite în Rai sau în Iad pe un tînăr afgan ca­re nu a găsit alt­ce­va mai bun de fă­cut decît să se in­­flameze la gestul unui tembel de a­merican, în capătul ăluilalt al Pă­mîn­tului.

Aș avea o recomandare pen­tru Ali și John. Afganul să strige spre John: „Terry Jones” și să facă semnul nebunului. John să rîdă și să zi­că: „Iaca cine vorbește. Bin La­den”. Și să facă și el semnul nebu­nu­lui. Apoi să bea amîndoi o cafea. Arabii fac o cafea excelentă. Mai bu­nă ca la Starbucks.

Gabriel GIURGIU