Jurnal din lumea noastră mică

Bucata mare de pînză întinsă sub mîinile și genunchii mei e tare și scrîșnește în urma mea de fiecare dată cînd mă tîrăsc. Uneori am impresia că se ridică puțin nervoasă și chiar mă urmărește; vine după mine în direcția pe care-o iau, așa că grăbesc pasul. Nu cred că pas se numește – deși cîinele, pisica și chiar melcii pe care mi i-au arătat ieri, cînd m-au scos prin parc, se mișcau la fel ca mine. Pe lîngă mersul diferit, mai am și vocea – știu, impropriu spus, pentru că nu o am deloc și de fiecare dată cînd încerc să spun ceva scot niște zgomote care mă sperie atît de tare, că-ncep să plîng și cu greu îmi ies din șoc.

Acum, de cînd tot am învățat să scriu, m-am gîndit că n-ar fi rău să vă povestesc cît de greu mi-a fost și cum, de-acolo, de la nivelul coșului de gunoi sau al piciorului mesei, vă vedeam pe toți, în lumea voastră de deasupra:

Florentina Tituleac – Patru frați într-o statistică

Lorel Atomei – „A fumat” sau „afumat”?

Claudia Cociug – Bucuria de-a fi fraged

Diana Nechita – Lumea mea de atunci