Într-un scurt circuit
Pastila de după 12 noiembrie 2012 Niciun comentariu la Într-un scurt circuit 4Povestea e despre trei frați, urși de pluș. Au fost aduși în casă de pe cel mai din colț raft al unui magazin pentru săraci. Erau un cadou de Crăciun pentru o copiliță care i-a purtat după ea ani la rînd, chiar cînd a ajuns să facă facultate. Apoi i-a donat unei case de copii prin intermediul agenției care avea grijă de micuți.
Însă grija era atît de mare încît jucăria a fost smulsă din mîinile sufletelor orfane de către un colecționar de vechituri. Făcea bani din ceea ce alții aruncau fără nici o ezitare sau din lucrurile pe care putea cu ușurință să le „împrumute” de la cei neputincioși.
Frații au fost spălați, blana le-a fost pieptănată, un nasture care îi servea drept ochi unuia din urși și s-a pierdut între timp a fost și acela pus la loc. I-au parfumat și le-au legat cîte o bentiță roșie de gît, în loc de papion, pe care era brodat cu ațe argintii numele celui mai recunoscut păpușar din lume. I-au scos în vitrina mare a magazinului cu un preț pe merit aparenței. Au fost cumpărați din prima zi însă returnați îndată. Părinți înfuriați ținîndu-și copii de mînă care urlau a jale numărau bănuț cu bănuț cînd îi adunau în portofelul aurit. Afară, la lumina zilei le dispărea mirosul dulce și se vedeau rîndurile de blană rărite. Doar inscripțiile de pe papioane străluceau la fel și ochiul unuia din frați.
Scena s-a repetat atît de des încît colecționarul cu sufletul avar nu i-a întors micuților orfani, dar le-a completat imaginea aruncînd în față o tăbliță pe care scria cu cretă albă pe tablă neagră „trei la un preț”. Un omuleț se întorcea de la serviciu cu salariul tocmai primit în buzunar. E trecut de vîrsta medie și nu a mai ajuns să fie părinte. Văzînd momeala aruncată în vitrină s-a prins deodată, „copiii de la orfelinat vor fi foarte bucuroși să primească un astfel de dar în ajunul Crăciunului”, s-a gîndit el.
Daniela VORTOLOMEI









Adaugă un comentariu