Conacul Reginei din buza Copoului

Într-una din cele mai geroase ierni a acelor timpuri, Regina Maria și cu cei cinci copii ai ei au fost nevoiți să stea do­uă săptămîni într-un tren la Graj­duri, în apro­piere de Iași. Asta pentru că no­ua Ca­pitală nu era pregătită pentru primirea fa­miliei regale.

„Să nu vă în­chi­pu­i­ți că era un tren regal, cu sa­loa­ne somptuoase, ci era unul încropit la viteză în ca­re bă­ga­se toate prințesele și dom­ni­șoa­rele ei de o­noare”, spune scriitorul Ion Mitican. „A fost timp de două săp­tă­mîni un trai ciu­dat”, amin­tește Re­gina în memoriile Măriei Sale. Însă în jurul datei de 4 de­cembrie 1916 a schimbat va­goanele ca să se mute în fosta re­șe­din­ță a corpului IV al Ar­ma­tei, situată la poalele dealului Copou: Palatul Co­piilor de astăzi. „S-au mu­tat deci aco­lo, s-au văruit camerele și bia­ta Regină a venit cu cele trei fiice ale ei și doi prinți, toți cu năzbîtiile lor, și s-au instalat pentru moment”, spune Ion Mi­tican.

Atunci Iașul avea un aspect de tîrg provincial, cu case insalubre, străzi în­gus­te și doar cîteva clădiri erau mai ră­să­rite într-o puzderie de case mici, va­ra acoperite sub ramurile zarzărilor. Prin­tre acestea se număra și noua „ca­să” a familiei Regale în care va locui pî­nă în vara lui 1918, cînd „viața în oraș ajunsese de nesuferit și simțeam ne­voia unei odihne mai lungi în aerul curat de la țară”, își amintește Regina.

Într-o monografie a fostei Case a Pi­o­nierilor, clădirea construită în anul 1840 apare situată pe strada 23 au­gust nr. 2. La etaj, în centrul clădirii este dispusă o sală mare, cu planșeu racordat cu profile și trei rozete”. În acest salon, Re­gina și-a găsit puținele clipe de fericire pe care le trăiește în perioada șederii sa­­le la Iași. Aici juca cărți cu micii prinți și Ilea­na, fiica sa, îi citea cu vo­ce tare pentru a-i arăta progresele făcu­te. Erau și după-amiezi pe care le pe­tre­cea „scriind și pictînd cu Ilea­na, ca­re a fost mai dulce și mai dră­gă­la­șă ca oricînd”.

Primul Crăciun petrecut aici le sur­­­prinde pe numeroasele domnișoare de onoa­re lucrînd la pachetele ce urmau să fie trimise soldaților. În memoriile sale, Re­gina scrie cu nemulțumire: „Zi­­ua de Crăciun! De obicei era o zi pli­­nă de flori; toți prietenii și toate cu­noștințele mele îmi trimiteau. Casa mea parcă era o gră­di­nă cu flori. Aici nu se poate găsi cu nici un preț o floare, nici măcar cel mai mic mănunchi de toporași”.

Momentele care restabileau liniș­­tea căminului Reginei Maria erau însă de scurtă durată pentru că „aici, la Iași, ca­mera mea ajunsese centrul tuturor ener­giilor, a tuturor disperărilor”, spu­ne M.S. în jurnalul său. Toate deciziile militare se luau în sala de la etaj care era una „de protocol, mare, cu o masă lungă în care reprezentanții Franței, Ru­siei, Italiei, a tuturor celor care erau în Antanta se adu­nau și discutau cu Re­gina și ea își dădea cu părerea”, sus­ține scriitorul Ion Mi­ti­can, punctînd fap­tul că nu era decizie ca­re să nu trea­că mai întîi pe la urechile soției Re­ge­lui. Ferdinand nu participa la aceste întîlniri, el venea aici doar ca să ia ma­sa și uneori, cînd erau probleme, nici măcar pentru asta nu mai ajungea.

Pragul reședinței de la Iași a Re­gi­nei Maria era însă călcat zilnic de o mul­țime de persoane care veneau la Mă­­­ria Sa pen­tru sprijin și consultare. A fost o pe­rioadă, la începutul anului 1917, în care și-a petrecut chiar două săptămîni în patul din camera sa pentru că „mă simțeam ca o stafie, cu ca­pul atîrnînd greu, parcă mi-aș fi pierdut din greuta­te”. Cu toate acestea, Ion Mitican amin­teș­te că „lîngă sala de spectacole a Pa­la­tu­lui, unde stătea ea atunci, era camera fiicei sale cele mai mici, Ileana. Singura bucurie a reginei era că stătea aproape de ea și o putea mîn­gîia seara”.

Daca ar avea voce, pereții fostei Ca­se a Reginei ar ține lecții de pian în Sala de Studiu Simfonic a actualului Palat al Co­piilor. Ar sta mărturie tu­tu­­ror dis­cu­ți­i­lor diplomatice, ar face au­ziți pașii lui Ior­ga sau ai lui Brătianu și ne-ar povesti despre năzbîtiile micilor prinți. Și din camera Reginei, am simți frămîntările pe care aceasta le-a trăit în fiecare noapte în care dormea cu Răz­boiul suspendat de candelabrul din tavan.

Cristina BABII