Spectacol rusesc scăldat în Lacul lebedelor

Sfîrșit de noiembrie și „Serenadele toamnei” încă se aud impunătoare din restaurantul Hotelului „Tra­ia­n”. Printre romanțe rusești și o picătură de vodcă tare, ciocnești un pahar cu Dostoievski și îl iei la rost pe Tolstoi pentru sfîrșitul Annei Karenina. Da­că strîngi mai tare ochii și îți acoperi urechile, poți ascul­­ta „Lacul Lebedelor” chiar așa cum ieșea din mîinile maestrului Ceaikovski. Atmosfera de basm rusesc a cuprins pe 26 noiembrie sala restaurantului unde, pentru o seară, toate lucrurile au căpătat desinența „-ici”. A nu se citi cu pronunție franțuzească.

„Are o muzicalitate limba asta, de­­­și nu înțeleg nimic, auzi cît de bi­ne sună?”, îl întreabă o doamnă pe băr­­ba­tul de lîngă ea, legănînd ușor mî­na în aer, ca pentru a tempera o or­­ches­tră care a ieșit din ritm. Par­te­­­nerul ei în­cu­viințează leneș din cap și, printre co­loanele lui Traian, mai trage o o­chea­dă la fetele din tru­pa „Elle” care cîntă rusește.

Zîmbesc mereu și chiar dacă nu în­­țelegem nimic din ce spun, zîm­bim și noi, aplaudînd, căci nu poți sta se­ri­os cînd auzi cum cîntă „Ca­za­cioc” sau „Kalinka”. Ritmul se în­tețește și din sală se aud bătăi din pal­me. Un domn încărunțit, cu ochi îm­­pă­ie­n­je­ni­ți deja, se agită pe sca­un și nu se oprește decît odată cu muzica.

Romanțe pe grai Răsăritean

Cu părul ondulat, coafat mai de­­gra­bă franțuzește, doamna Lina ia mi­crofonul și, înainte să dăm un pa­­­har de vodcă pe gît, începe o ro­man­ță ru­seas­că. „«Acum sîntem doi străini pe două planete în­de­pă­r­ta­te», așa în­ce­pe piesa aceasta”, spu­ne cîntăreața dre­gîn­du-și vocea. Se plim­­bă agale prin sa­lă și rochia ro­și­e, pînă în pămînt, la­să dîre de parfum în urmă. Se mai o­prește la cîte o masă și își apleacă pri­virea um­bri­tă de machiajul puternică că­tre vre­un băr­bat care, după pleca­rea ei, ră­mî­ne uitîndu-se în gol.

Atmosfera de romanțe prinde re­pe­de rădăcini și lumea se leagănă pe me­lodii lente ca la un concert un­de se aprind brichete și se flutură în aer. O tînără cu buzele de un roșu cru­d soar­be din paharul de vin și pe bu­­ze i se citesc versurile pe care doa­m­na Lina le cîntă domol.

Dansul fetelor în roșu

„Ce ați spune dacă vi s-ar da în­că 20­0 de ani pe Pământ?”, întreabă cîn­­­­tăreața cu voce scăzută, ca pentru a îm­părtăși un secret. În sală s-a stîr­­nit ru­moare la auzul acestei în­tre­bă­ri și pe fețele oamenilor se văd zîm­­bete ascunse în mici înghițituri de vin.

În timp ce doi bărbați cărunți vor­besc despre sisteme de ca­­na­li­za­re, pe scenă își face a­pa­ri­ți­a an­sam­blul de dansuri rusești „Ra­du­­ga”. Băieții intră cu pași grăbiți cu mîi­ni­le întinse, spre a face loc fe­telor ca­­re arătau ca niște păpuși „ma­trios­ka” și se mișcă robotizat pe vîrfuri. Își proptesc mîinile în șol­du­ri și se uită la fetele care agită niș­te batiste colo­ra­te în aer și se în­cli­nă șo­vă­iel­nic din mijloc, salutînd publicul.

Într-un joc de scenă re­gi­zat pe ju­­mătate, dansatorii vorbesc între ei și gesticulează, aproximînd cu mî­­i­­­ni­le ceea ce trebuie să pară în o­chii publi­cului o competiție între ei și dan­sa­toa­re. Își mîngîie bărbiile și pri­vesc țin­tă fetele care, imediat ce ter­mină dan­sul, le fac loc băieților. Jo­cul e­ner­gic, bătăile la cizmă și să­ri­turile fantas­tice pe care le execută, smulg a­pla­u­ze exaltate și un domn cu cravată mov nu mai contenește din a striga „bra­vo!”.

La o a doua execuție, un dan­sa­t­or mai înalt își rotește partenera în aer ca la un număr de patinaj artistic; ea își sprijină mîinile pe umerii lui și pi­rueta în doi arată precum o um­bre­­lă desfăcută. Finalul sur­prin­de povești de dragoste între par­te­ne­rii de dans și fetele se lasă pur­ta­te în spate spre ieșirea din sală. Doa­mnele au roșit la vederea pi­ci­oa­re­lor golașe ale dansatoarelor și rînd pe rînd, își sprijineau bărbia în pal­me, căzînd în visare. Numai de ar ve­ni un Făt-Frumos să le fu­re așa.

Cristina BABII