Povești de-acum o vreme

Ascultă de (la) noi Niciun comentariu la Povești de-acum o vreme 16

În ’98 cînta cu cei de la R.A.­C.L.A. despre Gara de Nord, unde „seara aici verii mei de cartier se a­du­nă, stăm cu toții pe țigara Viceroy și be­rea Gambrinus”. Apoi, la un an mai tîrziu, ne-o cita pe femeia de serviciu, care spunea că „în ziua de azi toate alea-i greu” și se autointitula „MC-ul teh­nic, creator de lexic”.

După alți doi ani, alături de Nai’gh’Ba și Stoe Toxxic, „sfida legile lui Newton și ale lui Coppernic” și întreba publicul încă reticent la hip-hop-ul underground de la vremea aceea: „mă uit senin la ti­ne, te întreb „de ce ne urăști?”, și cînd îți cîntăm de ce nu vrei să scoți coar­ne bourești?”.

Acum, sub noul nume de Nor­zea­tic, Vexxatu Vexx împletește ritmuri de jazz, trip hop și muzică ambienta­lă cu același stil original de hip hop, însă la un alt nivel, cu versuri uneori parcă alcătuite din alăturări de haiku-uri sau catrene pe care nu le-a scris „ca trenu-n gară”. Și a venit, alături de Khidja, să ne spună „Aici, acum” o poveste. O po­­ves­te despre cele pe care le ascultam cînd eram mici, pe discurile E­lec­tre­cord, despre Micul Prinț, Cireșarii și Neghiniță „sau alte treburi de-astea mici”. Totul pe un ambiental de saxofon, chitară bass, vibrafon și sample-uri luate din basmele care ne încîn­tau copilăria mai bine decît o fac acum HBO, ProTV sau Hallmark. Pentru că sunetul pe disc „e cald, real și o­ri­gi­nal și n-are egal în digital”.

Apoi începe „Noaptea crapilor”, un fel de poezie psihedelică ce te duce printr-o „noapte caldă de vară”, prin „sol­stițiu” și „premoniții”, la sfîrșitul că­reia Norzeatic îți spune că „Luna-i limpede și nu lasă trecut”. Nu uită să a­du­că ­aminte și de soldatul care i se a­scunde în cap, pe care l-a luat din ar­ma­tă cînd a dezertat și „nu face altceva de­cît rîde”.

Însă „Aici, acum” nu poate fi, oricît ai încerca, rezumat într-un text. E atît de­monstrația că hip-hop-ul poate fi îm­pletit cu muzică pe care alții ar considera-o prea de calitate pentru acest gen, cum e jazzul, cît și dovada evoluției unui artist de la Gara de Nord la Grădina Japoneză din Herăstrău.

Ioan STOLERU

Autor:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top