Teatrul crepuscular

Nu vă grăbiți să judecați de cum ați zărit prin articol cuvîntul „crepus­cular”. Aceste melodii nu sînt despre vampiri și povestea lor de dragoste lun­gită într-o serie de filme la fel de ado­lescentine ca acneea. La o scară mai mică, și cele zece me­lo­dii de pe al­bumul „Twilight Thea­ter” al for­ma­ției finlandeze Poets of the Fall au adus ceva încasări. La o să­p­tă­mî­nă după lansare, discul a fost nu­­mă­rul 1 în topurile din țara de ori­gi­ne.

Atunci cînd îi asculți pe „poeții toamnei” ai un sentiment aparte, in­dus de rockul alternativ care influen­țea­ză înregistrările curente. Mem­brii trupei performează excelent și se con­sideră că pe acest album au dat tot ce a fost mai bun din ei pentru ex­­pe­rimentalismul de care au dat do­v­adă încă de la lansarea formației. Au în aceste melodii o oarecare sensibilitate îndreptată către acustic și pop. Deși s-ar încadra ușor în mainstream-ul pop-rock, etichetarea aceasta nu le convine membrilor trupei de­oa­re­ce este greu ca această formație să se încadreze într-un gen.

Ordinea melodiilor îți dă sen­za­ția unei sincope întrucît, dacă la în­ce­put și la final ritmurile sînt puternice, piesele liniștite de la mijloc sînt cît se poate de plăcute, argumen­tînd sound-ul cinematografic invocat. Legat de specificitatea filmelor, versurile sînt încărcate de dramatism: „When I thought that I fought this war alone/you were there by my side on the front line”.(n.r.: Cînd credeam că mă luptam singur/tu erai acolo, lîngă mine, umăr la umăr).

Acest album este mai degrabă ex­perimental, dar în comparație cu cel precedent, Revolution Rou­le­t­te, este mai lustruit. Vocalistul nu zgu­duie pur și simplu decibelii din voce, ci încearcă să combine agresi­vi­tatea celorlalte albume cu inflexiuni mai domoale, iar „War, You’re Still He­re”, ori „Heal My Wounds” sînt e­xem­­ple clare. De altfel cea mai bună caracterizare care s-ar putea face este dată în descrierea albumului și a­nu­me „este un rock cinematic”.

Georgel COSTIȚĂ