Meditația unui microprocesor

Dilema care s-a născut după pri­me­le audiții, a fost ce au făcut cei­lalți membri ai trupei în timp ce Thom Yorke, solistul, alături de to­bo­șar și cel de la clape au înregistrat albumul „The king of limbs”. Ca o deschidere lîncezită, lun­gită ca o peltea într-un sintetizator frustrant, „Bloom” inaugurează as­cultarea al­bumului succint al brita­nicilor care au scris pagini de is­to­rie cu distors acum un deceniu și ju­mătate. Opt piese, într-o în­lăn­țu­i­re dezordonată, care seamănă, mai de­grabă cu variantele polifonice ale unor originale de negăsit.

Micro-albumul apărut la o distan­ță de trei ani de la ultimul, „In Rain­bows”, nu este nici pe departe o capodoperă în discografia trupei. Nici măcar un moment memorabil. Cu toate acestea, substanța există. Ver­surile, profunzimea imaginilor cre­ate de Yorke, crispările disoluti­ve care crestează suprafețele în me­ta­fore subtile, în cuvinte sumare, în pi­xeli fluorescenți, care ar trebui să trea­că drept licurici salvatori, com­pen­sează un experiment electro eșu­at. „Codex”, balada unui pian ro­­­botizat care vorbește despre o ino­­­cență pierdută undeva, printre va­­­luri statice, ca și cum ar deplînge pier­derea unei umanități, urmează in­strumentalului „Feral”, aproape fă­­­­ră un punct de trecere.

Iar dacă pe „OK Computer”, în ur­mă cu mai bine de 13 ani, re­fre­nul oscila în jurul sintagmei „I may be paranoid, but no android” (n.r. s-ar putea să fiu paranoic, dar nu sînt an­droid), momentul 2011 pare să fi fă­cut o trecere totală către anorga­nic, către un artificial care întîlnește i­numanul, dar nu-l acceptă, ci îl re­ne­a­gă, îl repudiază dezgustat.

Abundența vieții din „Lotus Flo­wer” sau „Separator” vine ca o com­parație intangibilă, un vis cu ar­bori cu ramuri atîrnînde de flori și fruc­te care se disipă în momentul în care corpul amorțit se izbește de po­dea­ua rece. „The king of limbs” es­te o piesă lungă, cu aceeași temă ca­re lasă în urmă un fior rece, artificial, sintetizat.

Alexandra PANAETE