TABLETĂ – Pedeapsa de la viață

Foarte tîrziu am înțeles ce în­seam­nă discriminarea. Lucru ru­și­nos pentru mine, pentru că nu m-am sin­chisit niciodată să înțeleg termenul și să-mi dau seama cînd cineva a fost discriminat. Asta pentru că atunci cînd fetele din fața blocului rîdeau de Ana pentru că a venit cu pîine cu margarină la picnicul de primăvară, eu rîdeam cot la cot cu ele.

Ana ne răs­pundea sec: „Nu a avut mama ce să-mi pună altceva”. Abia atunci îi întindeam o felie de portocală de la mine. Deși era cea mai bună prie­te­nă a mea și deseori o jigneam că avea tenul mai închis la culoare, Ana nu se supăra niciodată. Știa că nu o fac cu rea intenție și că în cinci minute ne vom împăca. Și nu rîdeam de ea doar de asta. Deseori îi puneam interdic­ție de a se juca cu noi pentru că ea ni­cio­dată nu avea jucării. Se întorcea și pleca de-și găsea alți parteneri de joa­că, dar a doua zi tot la noi se în­tor­cea. Ea nu mergea cu noi în excursie și, atunci cînd vorbeam de ea pe as­cuns, o făceam „țigancă” pentru că nu avea bani. Ciudat e că atunci cînd ră­mî­neam singure, Ana nu mai era pentru mine „țigancă” și săracă, ci o ve­deam ca pe o persoană normală. Nu la fel fă­ceam și cînd apăreau celelalte fete.

De mult nu mai auzisem de ea. Acum două săptămîni am întîlnit-o în locul în care o lăsasem. Mi-a zîm­bit larg, spunîndu-mi că îi era dor de mine. Am fost așa de surprinsă de no­ua Ana încît am uitat de zvo­nu­ri­le pe care le răspîndeam prin fața blo­cu­lui cînd eram mică. Atunci spu­neam că ar avea păduchi și nicioda­tă nu o strîngeam în brațe. Acum nici nu m-am mai gîndit la asta, eram doar bucuroasă că o pot vedea. Mi-a zis apoi că deși are doar 19 ani, se duce din nou în Italia, să mun­ceas­că și că asta face de cînd a devenit ma­joră ca să poată trece granița și că probabil va avea grijă de vreo bă­trînă. Era fericită că va avea banii ei, asta chiar dacă a renunțat la liceu. Atunci am pus capul în pămînt și mi-am dat seama că eu încă stau pe banii mamei, pe cînd pe Ana viața grea a învătat-o să muncească de mi­că. Oare a discriminat-o?

Alexandra ȘANDRU