Aurul proștilor

Ca în multe dintre sportu­ri­le pe echipă, în handbal, polul de putere și de performanță este tot în Europa, dar are busola în­dre­­ptată mereu spre nord. Și nu mă refer la Germania, care a a­li­niat mereu echipe de top, sau la Ma­rea Britanie, ci la Nor­ve­­gia, Su­edia și bucățica din Ru­­sia care stă la estul Uralilor.

Prin­tre aceș­tia s-a regăsit dintotdeauna Ro­mâ­nia, care, deși a avut cî­teva generații de aur și a strîns un pumn de medalii, este văzută în continuare ca o „adversară de te­mut dar niciodată o pretendentă se­­rioasă la medalii.”

Pentru că de fiecare dată cînd cîștigăm este mîna sorții. Mai grav este faptul că asemenea ac­ci­den­te le invocăm și noi, fanii de zi cu zi, nu doar adversarii sau chi­bi­ții răuvoitori. Fiecare meci este cîș­tigat cu „multă muncă”, reali­zînd o „victorie strînsă” pentru că „norocul a fost de partea noastră”. Cînd pierdem, mereu „a fost un meci greu”, în care „șansele nu au fost din start de partea noas­tră”, dar trebuie lăudat faptul că „măcar nu ne-am făcut de rîs”.

După ce au cîștigat medalia de bronz la antrenamente, fetele din naționala României de hand­bal au fost purtate pe la toate te­le­viziunile și prin toate emisiunile, apărînd pe sticlă mai des decît Cristi Chivu în reclama de la Bergenbier. A durat vreo do­uă săptămîni, s-au strîns mîini, s-au pupat bebeluși, handbalistele s-au întors la antrenamente iar presa și mediatizarea în gene­ral a sportului, la Adrian Mu­tu și Gigi Becali.

La aceleași antrenamente se afla Cristina Neagu, cu echipa sa Oltchim Rîmnicu Vîlcea, pe 13 ianuarie. Handbalista a fost lu­ată pe sus de colegele ei, purta­tă la vestiare, unde patronul clu­bului o aștepta. A anunțat-o trist că primăria nu are bani pentru re­munerație, dar că o va face ce­tă­țean de onoare și i-a urat din su­flet „să dea Dumnezeu să fii să­nătoasă”. A anunțat-o că în a­cel moment a fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii.

Cătălin HOPULELE