Tastatură pe post de ar­cuș

Zgomot. Ritm. Fum, oa­meni, a­buri de euforie într-un pub de cîțiva metri pătrați și un puști în spa­te­le unui pu­pi­tru cu playere și zeci de CD-uri ne­as­­cultătoare, pentru pri­ma dată. Se chea­mă „warm-up” în lim­bajul de petrece­re și se întîmplă în urmă cu doi-trei ani într-un orășel din sudul țării, în­a­inte ca DJ Vania să-și pună setul de muzică.

Același puști, după o vreme, cu o no­­uă poveste: ,,PC-ul este singurul in­stru­ment la care eu «cînt»”, îmi spu­ne Victor Mihăilescu. La 22 de ani a a­juns să lucreze cu Horațiu Mălăele la un film, să-i mixeze și să-i ma­s­­te­ri­zeze o piesă lui Marius Moga sau lui Brad Vee Johnson, fost component în trupa Boney M.

Cu butoanele a început să se joa­ce mai serios în primul an de faculta­te, după ce n-a fost admis la Artă re­gi­­zorală în București și de atunci nu l-a mai oprit nimeni. Firav și cu urechi­le ciulite, analizează orice sunet și îl întoarce pe toate părțile: ,,îmi des­chid clapele, sintetizatorul și con­trol­­lerul midi, după care daw-ul (digital a­udio workstation) meu preferat, Able­ton Live, și apoi depinde ce am pe or­dinea de zi”, îmi spune scurt Victor, de parcă i-aș înțelege lim­ba e­lec­tro­ni­că. La un click distanță stau as­­cunse su­te de instrumente, no­­te mu­zi­­cale, voci și efecte de tot fe­lul. Bu­toa­nele și liniile tremurînde sînt contro­late de Victor, ca într-un experiment ne­bun într-un laborator. De da­ta aceasta e chiar studioul lui, constru­it lîngă ca­să. O vi­oa­ră de aici, un bass din stîn­ga, voci de pe stradă din alt document, puțin ritm, to­ba mai ta­­­re, su­ne­te de club, un play final, „save” și pie­sa e gata. ,,Cî­teo­da­tă nu știu cînd să mă opresc. În sensul a­cesta mă a­ju­tă alți prieteni produ­că­tori în gu­s­tu­rile cărora am încredere. Există în­tot­deauna riscul de „supra­pro­duce­re”, poate nu mi se pare ceva în re­gu­lă, schimb un instrument sau o par­­te întreagă”. Cu haine cu­minți, u­șor timid și gînditor îl găsești mai tot timpul. Cînd căștile îi chinuie timpa­nul devine un fel de păpușar care în­vîr­te pe degetele lungi și fine mințile iubitorilor de beat. ,,A citi bine publi­cul e unul dintre talentele unui DJ ca­re se învață foarte greu. Dacă el nu se distrează atunci e clar că am luat-o într-o direcție greșită și trebuie să «schimb banda»”, îmi zice Victor ro­tindu-se cu scaunul și atingînd din cînd în cînd tastatura.

DJ de România

A fost să învețe inginerie de su­net în Marea Britanie, a uitat de fa­cul­tate pentru o perioadă și a început să-și facă loc printre DJ-ii cunoscuți. ,,Londra nu s-a lipit de mine prea bi­ne, cine își imaginează că acolo e mai ușor se înșeala amarnic. Pentru a fi inginer de sunet în România nu trebuie să ai niciun act, se poate în­vă­ța din mers, trebuie doar să cunoști pe cine trebuie și să ai și puțin no­roc.” De curînd Victor a ales să se tran­sfor­me în Platonic Scale, ,,ca să-l poată re­ține lumea mai bine pe zona techno”. Are puține piese ,,umane”, cre­de el și ar vrea să compună co­loa­na so­no­ră a unui lungmetraj.

Schimbă rolurile așa cum schim­bă ritmul, azi în Iași, mîine în agi­ta­ția cluburilor din vest, în Vamă sau oriunde există un player și o boxă ga­­ta să elibereze energia electronică. Iar acest lucru este posibil pentru că în treaba unui DJ ,,totul este permis și cî­teo­dată atîta libertate este cople­și­toa­re”.

Diana IABRAȘU