Hip-hopul se-aude mai bine din cadă

Îl așteptam în scara unui bloc, cînd am auzit, niște tropăituri. Era înalt, de aproape doi metri, purta pan­­taloni largi și tricou alb cu im­pri­meu. S-a îndreptat spre mine și fără nici o reținere, mi-a strîns ferm mî­na, schițînd un zîmbet aproape insesi­zabil. „Știi, m-am apucat de muzi­că în joacă, abia mai tîrziu a devenit se­rioasă treaba”, ține să-mi explice de la bun început Bogdan.

A descope­rit prog­ramele de mixaj în urma cu cinci ani, cînd era în clasa a noua. A­tunci s-a mutat cu familia în Franța, da­to­ri­tă unei oferte de servi­ciu a pă­rin­ți­lor săi. „Primul program pe care l-am folosit a fost Rea­son. Mi-a luat cam do­­uă săptămîni să-l ințeleg, dar cu tu­to­ri­alele de pe Youtube, i-am dat de ca­păt. Acum pot să lucrez chiar cu șap­te programe”, se mîndrește el.

Primul contact cu industria muzi­cală a fost unul „dur”. După ce a re­u­șit să găsească un producător din Petroșani dispus să-i asculte muzica, Bogdan a rămas cu un gust amar. „Mi-a trimis niște negative pe care să-mi pun versurile. Am acceptat. Dar peste două zile am descoperit, de­și el zicea că-s originale, că erau toate piratate, unul era de la BUG Ma­fia. Atunci m-am lăsat pagubaș”. A încercat apoi la o casă de produc­ți­e din Iași, unde a primit un million jumătate piesa înregistrată. „Au zis că am potențial, dar cînd să ne pu­nem pe treabă, m-au tot amînat că nu le dădusem niciun avans”, îmi ex­pli­că făcînd cu mîna un gest a lehamite.

Înregistrări în sub duș

În prezent, Bogdan are material a­dunat cît pentru patru albume. Are chiar și-un mini studio amenajat a­ca­să, în baie, atît cît s-a descurcat. Îmi explică, cum de fiecare dată cînd vrea să înregistreze își scoate sal­­tea­ua de la patul său din dormitor, o pune de jur împrejurul căzii, lipită de faianță. „Deasupra căzii pun niște pa­­turi ca să izolez, să fac un fel de ca­me­ra-studio, antifonică” și îmi mi­mea­ză întregul procedeu de mon­ta­re. A reușit să-și cumpere microfon pro­fesionist și mixer, toate din banii lui. „Muzica e o pasiune, sper să pot con­tinua cu ea, dar am nevoie de ca­pi­tal. Ce mă fac dacă n-am ce pune pe masă într-o zi?”, îmi spune ple­cînd­u-și ochii în pămînt. Poate de as­ta, după ce a stat cinci ani în stră­i­nă­ta­­te, a revenit în Iasi, la facultate. Doar versurile lui spun altceva: “Nu îmi pla­ce să prevăd sau știu ce va fi / Prin tot ce vine tre să trec, oricît m-aș chi­nui”.

Roxana MĂCIUCĂ