Frați cu nemulțumirea

Studenții jurnaliști ieșeni i-au che­mat pe toți supușii lui Cuza fie să îl dea jos pe voievod, fie să-i dea binețe. Aceștia din urmă au venit cu zîmbetul pe buze, dar cu furcile și torțele as­cun­se în spatele cuvintelor.

„Pentru că noi, studenții, trebuie să fim uniți și dacă nu ieșim cu toții în stradă nu o să schimbăm nimic. Vă spun că…” și vocea se stinge în timp ce tînărul e luat pe sus de colegii lui, care își înnăbușă cu greu hohotele de rîs. Stu­­dentul s-a hiper-entuziasmat citind me­sajul unui coleg de la Geografie, care își scrisese „off-ul” pe cele două pagini mari de ziar din fața Corpului A: „să se schimbe sistemul și rectorul. Nu mai vrem două sesiuni de examene.”

Trecuseră două zile de strîns me­sa­je și numărul doritorilor creștea odată cu numărul gradelor de afară. De acum, nici markerele nu mai voiau să scrie. Robert se apropie curajos de unul dintre grupuri, în­trebîndu-i dacă sînt studenți la „Cuza”. Luînd zîm­be­tul lor ca pe un răspuns afirmativ, le înșiră languroasa poezie pe care o com­puse­se adineaori, dar află că ei de fapt nu sînt studenți și nici măcar nu vor­besc româna. În spatele lui se strecoa­ră însă o studen­tă care voia să scrie ce­va de bine despre cei de dincolo de ca­tedră: „îmi plac profesorii care recu­nosc că fac parte dintr-un partid!”.

Guvernul mănîncă profesori

Cînd tinerii jurnaliști se hotărăsc, extenuați, să ridice steagul pentru ziua respectivă, le atrage atenția un profesor care venea dinspre FEAA, legă­nîn­­du-și alene pîntecele, aparent proaspăt um­plut cu cafea. Își lasă jos servieta în fa­ța bannere, chircindu-se pe o par­te ca să scoată un pachet de șervețele din ea; în față, același pîntece nu îl lăsa să se aplece. Își face vînt cu pălăria al­bă cu boruri largi, care completează un costum de aceeași culoare, își coboară o­che­larii tip James Bond pînă pe vîr­ful nasului și aruncă o privire curioasă pes­te mesaje. „Proiect în cadrul Fe­stu­dis,… OFF studențesc …, nemulțumiri despre universitate, profesori, că­mi­ne”, îi explica cu zor Cristina, pe care însă nu părea să o asculte.

Ia markerul din mîna întinsă a fetei, dar se răzgîndește și intră pe ușile din lemn gros a Corpului A. După cî­te­va secunde, se întoarce. „M-am ho­tărît” și se îndreaptă către prima ru­bri­că a ziarului. După ce își încondeiază mesajul, zîmbește strîmb și pleacă spre curs, grăbit. În urma lui, rămîne scrijelit un mesaj de-abia vizibil: „Jos Guvernul!”.

Cătălin HOPULELE