Kenya în pas de dans

În două ore am ajuns din Nor­ve­gia în Africa fără avion. Eras­mu­șii care nu au pornit la început de weekend spre Rokken, clubul stu­­den­ților din Volda, au luat drumul ți­nuturilor mai calde. Vineri sea­­ra, prin nameți înalțati deasupra ca­­pe­te­lor noastre, mergeam la clu­bul de Dan­suri Africane. Chit că oriun­de îți aruncai privirea dădeai nu­­mai de munți acoperiți cu zăpada și apa fior­dului, ne-am lăsat că­lă­u­ziți de in­structori spre o lume aridă.

Însă, Allan și Lizzet sînt și ei doar studenți veniți pentru un an în Vol­­da. Au început prin a ne măr­tu­ri­si că nu sînt profesori de dans, ci doar doi kenyeni cărora le e dor de ca­­să. Ei continuă proiectul început a­nul trecut de colegii lor. Clubul în­fii­nțat de ei poartă numele de „WanaVolda”. Un fel de a spune în swahili „copiii Voldei”. Allan ne-a ex­­plicat: sîntem egali, dar în A­fri­ca bărbații încă sînt „mai egali” decît femeile. De aceea „băr­ba­ții do­mină. Își aruncă pieptul îna­in­te cu fiecare ocazie, în timp ce fe­me­ile își unduiesc șoldurile cît mai atră­gător.” Așa s-ar rezuma pa­șii în­vă­țați la primul curs.

Clemence, una din fetele din Fran­­ța, și Alise din Lituania erau pre­­gătite de un dans haotic și exersau pline de avînt. Un sfert de oră mai tîrziu și-au dat seama că dansul afri­­can nu are nimic de-a face cu miș­că­­rile închipuite de ele.

Pandoria, la cîțiva metri de casă

Așezați într-un cerc, am închis o­chii și ne-am lăsat pătrunși de rit­mu­­rile kenyene în timp ce pășeam ușor în sensul acelor de ceasornic. Cî­­teva chicoteli. Într-un colț cineva a remarcat asemănarea cu scenele din Avatar. După cîteva secunde pa­­șii deja au căpătat ritmul muzicii. Au urmat mișcările de bază, un soi de încălzire la orele de sport: cîteva ge­­nu­flexiuni, un „pod” făcut pe ju­mă­­tate plus mersul ghemuit. Pentru ci­ne nu se tăvălea de rîs pe podeaua să­­lii de sport au mai rămas de făcut și cîteva sărituri de broască.

Distracția a început către ultima jumătate de oră, cînd toate miș­că­­rile s-au îmbinat într-un dans cu rit­­muri mai greu de urmat și decît pa­­șii rapizi ai „Zorbei” grecești. Un pas înainte, unul la stînga, unul îna­poi, aplecat pe spate și repede două ge­­nuflexiuni. Au făcut față doar cei doi baieți care s-au încumetat să se în­­scrie. Fetele s-au mulțumit să o ur­­mărească pe Lizzet, să îi imite un­­duirile timide ale șoldurilor și să as­­culte povești despre Kenya. Sub auspicii africane granițele din­tre erasmuși se pierd pașnic prin­tre picioare împleticite și ho­ho­te de rîs. Însă data viitoare învățăm să batem în stil african (la tobe).

Delia TOMEI (Norvegia)