Nectarul nopților din sesiune

Studenția nu e numai miere și lap­­te. Oana, deși este studentă doar de cîteva luni, face măcar pri­ma vari­an­­tă posibilă. Pe ușa în­găl­be­nită a ca­me­rei de cămin are trei afișe: vinde pro­duse Metro­po­li­tan, cercei făcuți ma­nual, și, cel mai im­portant, miere. „Am un borcan de 7 litri de miere, de la cei 11 stupi de albine de care are grijă ta­ta. Dacă-l vînd pe tot, îmi mai tri­mi­te”, îmi spune jucăușă fata mini­o­nă cu tricou cu Harry Po­tter. Pre­țul cu care își vinde marfa este 13 lei borcanul, avînd o reducere de 2 lei pen­tru cei care aduc borcan la schimb. A făcut diferențierea du­pă ce a observat că „nu e convenabil”, fiind dispusă să-mi arate cîte bor­cane stau pitite sub patul cu cear­ceaf albastru.

Literele, îndulcite în fiecare seară

Vînzarea produselor Metro­po­li­tan, „ceva gen Avon”, nu merge foar­­­te bine, iar cerceii îi vinde pentru o prietenă. „Aș putea face și eu, dar mă plictisesc repede. Ea îi face chiar din plăcere și o ajut să-i vîn­dă”. Prețurile sunt 10 lei, si 15 lei pen­tru modelele mai speciale. „Ui­te, vezi flo­ricelele astea? Le pic­tea­ză pe fi­e­care în par­te”, îmi spu­ne arătîndu-mi zorzoa­ne­le în mi­ni­a­tură. Și Oana tot astfel de acceso­rii poartă.

Dintre cele trei tipuri de „pro­du­­se”, cea mai profitabilă este tot mie­rea, troc ce nu i se pare de­loc ieșit din comun printre stu­denți. „Eu am vrut să pun un afiș chiar la ușa de la in­trarea-n cămin, dar am înteles că nu am voie. Așa că am lăsat doar pe ușa noastră”, spu­ne dînd din umeri.

Îm­pre­ună cu una din­tre cole­ge­le de ca­meră în­ce­pe să-mi po­ves­tească că mierea e de două feluri: cea de la primele flori, din pri­mă­vară, care e de tei sau de salcîm, și cea din vară, care es­te polifloră. „În piață vînz­ă­to­rii îi mai pun apă sau zahăr, dar a mea e na­turală sută la sută”, continuă pe un ton con­vin­gător în timp ce-și tra­­ge cur­surile mai aproape. Este stu­dentă la Li­te­re, la Română-Fran­ce­ză, pro­­fil ca­re „îmi place mult. Pro­fesorii nu-mi plac însă”. Co­le­ge­le rîd la au­zirea ade­vă­ru­lui universal și gro­pițele Oanei se ză­resc mai bine acum la lu­mi­na lăm­pii de birou.

Un borcan pe trei bani

Un ciocănit se aude discret la u­șă. „E clar că nu e seară bună de-n­vă­țat”, chi­cotesc fetele dînd vina nu pe lipsa de chef, ci pe soartă. O blondă cu tricou roșu întră timid, cu un borcan mare în mînă. Mi­ni­ona se ridică repejor de la masă și caută printre rafturile de lemn nectarul dulce, au­riu. „Ai noroc. Mai aveam doar două borcane”, îi spune cu ochii zîmbitori. Bor­canele se a­ud ciocnindu-se ușor, urmat de foș­nitul banilor. „Să o mă­nînci să­nă­toasă”. „De fapt…să o mă­nînci să­­­nă­toasă, și repede! Ca să mai vii!”, adaugă o colegă mai în­drăz­nea­­ță.

Gianina PETRUCĂ