Cine nu se joacă de-a mama și de-a tata

L-a trezit într-o di­mi­neață vorba mamei: „Eu plec, tu să ai grijă de fra­ții tăi mai mici”. Iar de a­tunci, n-a mai avut som­n liniștit, de copil. A început să joace el rolul de pă­rin­te. S-a îm­povărat cu griji pe care le cară în ghioz­da­n, pe drum spre școa­lă. Uneori, le lasă în plata Domnului și se preface în țînc. Dar jocul nu îi este nici el liniștit: gîndul îi e mereu la gurile care aș­teap­tă flămînde acasă. La nevoie, își mustră mica familie, mai ceva ca un tată. Apoi, îi alintă cu bomboane primite de pomană de la vecini. Se odihnește numai o clipă, cînd îi ve­de pe toți îi pătuț, mul­țu­miți de po­vestea citită. Se lasă pe spate și nu se gîndește la nimic. Numai deodată încep cei mici să plîngă, iar el devine copil doar în buletin.