Farmecele din Galata

Doamna Veronica are ochii negri. „Eh, ai văzut că nu a fost chiar așa de greu să mă găsești? Doar nu stau la capătul lumii”. Își în­tîmpină clienții cu un fel de calm viclean, ca un psiholog calculat. De la intrare, își împreunează des mîinile muncite pline de inele aurii și trădează un spirit gos­po­dă­resc bine înrădăcinat cînd cere no­i­lor veniți să-și ia degrabă papucii de casă în picioare după ce se des­cal­ță pe bucățica de linoleum galben de la intrare.

„A da în cărți e trea­bă grea, și nu-i pentru orici­ne”, spune mătușa. Ea face asta de ani de zile și puține nu a văzut pînă acum. Are clienți din toată ța­ra și, pe lîngă trecut, pre­zent și vi­i­tor, vindecă și boli felurite. „Am gri­jă de toate afec­ți­u­nile de inimă și de trup în afară de cancer în ultima fază și epilepsie. Astea-s dincolo de puterea mea”, povestește femeia cu seninătate

Leacurile vechi sînt în­gră­mă­dite într-un sertar din lemn de cireș din recamierul cu ciucuri de un ro­șu sîngeriu. Pe dulapul lu­cios, un­­de­va sus, cinci trandafiri de plas­tic și cîteva gladiole mai scutură din cînd în cînd cîteva fire de praf pes­te covorul persan. Lo­cul în care vră­­jitoarea din Galata ghicește și descîntă seamănă iz­bi­tor cu suf­ra­ge­ria bunicii. În timpul ritualului de pregătire pentru ghi­cit, poves­teș­te visătoare că are o nepoțică de zece ani la care ține ca la ochii din cap.

Doamna Veronica schimbă re­gis­trul brusc, reintrînd în transa des­­cîntecelor. „Știi Tatăl Nostru?” în­treabă brusc, fixîndu-și clienta lua­tă prin surprindere de o asemenea intruziune a religiei peste tai­ne­­le păgîne. Își șterge palmele de vesta vernil și scoate dintr-un du­lă­pior scund o cutie de plastic, al­bă, cu ca­pac galben, pe care o așa­ză pe ma­­să.

Cele trei vrăji și o rugăciune

E cafea acoperită cu un pro­sop cu flori roșii. Pe micul altar im­pro­vizat mai erau așezate un pa­har cu lumînări colorate și un crucifix de lemn care răspîndea un miros molcom de tămîie. „Cărțile un­gurești pentru trecut și ce este azi; zodia, pentru răspunsuri și ta­ro­tul mic pentru ce va să fie. Apoi vom face o rugăciune lungă”. Are gesturi len­­te, sigure și taie cărțile șoptind cuvinte nedeslușite. În apar­­ta­men­tul îngust din Galata, ocultul e la el acasă. Printre rimele kitsch și căr­­­țile de joc cu figurine bizare, doam­na Ve­­ronica își descîntă cli­en­ții cu vor­be mari despre „să­nă­tate, exa­me­ne sau să presu­pu­nem că ai un iubit”. Magia ei e în­do­sariată în ca­­tegorii distincte.

Alexandra PANAETE