Cu agitatorul Iliescu în comunism și în democrație

Ion Iliescu poate juca roluri de cam­panie chiar și așezat pe canapea, cu un ceai preparat de doamna Nina în față. E vorba, mai exact, despre ra­portarea obligatorie la Ion Iliescu, la moștenirea pe care fostul preșe­din­te a lăsat-o țărișoarei sale.

De o par­te sînt cei care încearcă să tragă de pe urma asocierii: social-democratul Mircea Geoană îl pomenește ca pe un mentor și încearcă să smul­gă de la el cîteva vorbe de bine și mul­te voturi de la î­naintașul său, li­be­ralul Crin Anto­nes­cu vorbește des­pre felul surprinzător în care Iliescu s-a schimbat de-a lungul ce­lor două decenii de democție, iar in­de­pendentul Sorin Oprescu ara­tă res­pectul cuvenit pacientului de lux ca­re l-a lansat în politică. În partea cea­laltă se plasează Traian Băsescu, ca­re îl așază aproape cu fiecare discurs în compania deloc măgulitoare a domnilor. Trecutul e fie nostalgicul „pe vremuri era (ceva) mai bine”, fie lîn­ce­zea­la pseudo-democratică ce trebuie răz­bunată.

„Un bun agitator”

Ion Iliescu nu poate fi ignorat. N-au făcut-o nici mai-marii comuniști, care i-au întocmit în 1953 stu­den­­tului Iliescu o fișă de cadre demnă de toată admirația. Deși aproape nevinovat, do­­cumentul a stat ascuns vreme de 20 de ani, ală­turi de alte cîteva sute de bio­grafii cons­tituite în „dosare-anexe”, prin cu­tiile îngălbenite ale birocrației. și a fost scos la lumină luna trecută de spe­cialiștii Arhivelor Naționale.

Viitorul președinte al României de­mocratice avea pe atunci 23 de ani și se afla, asemenea parti­dului, într-o perioadă de mari reali­zări. Pe 22 ale lunii, trei tovarăși sem­nau un document în care înșirau ac­tivitatea tî­nă­ru­lui comunist – mul­te puncte tari și cî­teva puncte slabe – și trăgeau o concluzie: „Tov. Iliescu Ion poate deveni candidat de partid”. „Este cunoscut de tovarășii cu ca­re a activat ca un bun agitator, ener­gic și cu spirit de organizare”, se ara­tă în document. A fost ales în bi­ro­ul organizației de elevi, iar de aici a fost propulsat între vîrfurile tinere­tu­­lui co­munist, pînă la calitatea de membru al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitor.

Junele Iliescu primea noi apre­ci­­eri – „a arătat multă bunăvoință pentru îndeplinirea sarcinilor” – dar se vor­bea și de lipsuri – „în unele pro­ble­­me, cînd trebuia să ia o hotărîre se cam pripea, nu prea primea critica, cu greu recunoștea unele lipsuri ce i se ară­tau”.

 „Este un tovarăș modest”

Cei trei ani petrecuți pînă atunci la facultate, în Moscova, fuseseră ur­măriți cu atenție: „S-a încadrat în mun­­ca politică. (…) Este un tovarăș mo­dest și are atitudine tovărășească fa­ță de studenți. Tovarășul are ca lipsuri aceea că nu este destul de exigent față de lipsurile tovarășilor cu ca­re lucrează, trecînd cu vederea lip­su­rile tovarășilor în care are mai mul­tă în­credere. De asemenea, este pri­pit cînd trebuie să ia unele ho­tă­rîri. Are nivel politic și este discipli­nat în muncă”. Pe Iliescu Ion, comunismul, demo­cra­­ția și tovarășii cu lipsuri îl așteptau cu răbdare.

Vlad ODOBESCU