Trei, Doamne(lor și Domnilor), și toți trei

Nu-i o victorie a libertății faptul că apucăturile rele devin contagioase. Luați, de exemplu, televi­ziu­­nile: fiecare dintre ele (sau, în orice caz, trei–patru simultan) de­cla­ră cotidian că au deținut vîrful de au­diență cu o seară înainte. Insti­tu­tele de sondare a opiniei publice lu­crea­ză după același tipar: în funcție de comanditar, pînă acum am aflat că toți principalii candidați vor cîș­ti­ga alegerile prezidențiale (eventual toți odată!).

La ultimele două runde de alegeri (parlamentare și europene) două partide au reclamat victoria: unii spunînd că au cele mai multe voturi, ceilalți că au cele mai multe mandate. Nici acum nu s-a clarificat ce și cum. Evident, nici una dintre aceste strategii nu crește încrederea publi­cu­lui în presă sau în oamenii politici. Fenomenul cel mai amenințător cu care România se poate confrunta în următorul deceniu nu e absenteismul electoral – ci un absenteism social global, manifestat printr-o ne­încredere crescîndă în toate instituțiile statului (școală, poliție, ad­mi­nis­trație, parlament etc.).

Prezenta campanie electorală a debutat cu trei elemente definitorii:

I) Dl Sorin Oprescu (despre care altfel s-ar fi vorbit mai mult) a fost prin­cipala victimă a conflictului de or­golii din jurul prim–ministrului; pînă la alegeri nu va fi nici dl Croi­toru, nu va fi nici dl Johannis, dar e clar că nici dl Oprescu nu va fi în turul II;

II) Deși apar ca solidari în fața actualului președinte, dnii Geoană și Antonescu știu foarte bine că pri­ma luptă o vor avea ei între ei: cel mai probabil e că numai unul va intra în turul II;

III) În fine, dl Băsescu și-a concentrat eforturile pe o miză ex­tre­mă: eu sau Parlamentul. Cînd spune „parlament”, șeful de stat îi in­clude acolo pe toți, la grămadă: Geoană, Antonescu, Hrebengiuc, Vanghelie și toți amicii săi. Stra­te­gia e facilă, dar la cît de popular e Par­lamentul în România, dl Bă­ses­cu ceva avantaj tot o să aibă.

Așadar, 2009 mi se pare a fi într-adevăr primul an prezidențial în care confuzia de fond e agravată de constatarea de formă că amalgamul e total, iar dihotomia nu mai e posibilă. în rundele Iliescu vs. Constantinescu, Iliescu vs. Vadim sau Băsescu vs. Năstase, di­fe­ren­țe­le păreau serioase. Nu cred că mai e ca­zul acum: în spatele celor trei can­didați, partidele lor vor apela la aceleași tactici pentru a-și împinge omul în turul II. Iar competiția, cîtă va fi, se va sintetiza acolo, printr-un – tradițional deja la noi! – vot negativ.

Adrian CIOROIANU