Omul care se joacă cu muzica regilor

În a doua zi de mărțișor, pe Stra­da Lăpușneanu, se aude o voce dul­ce acompaniată de sunetul de chi­ta­ră care îndeamnă trecătorii „Don’t worry, be happy!”. Doi tineri in­ter­pre­tează piesa, așezați pe o bancă în­călzită de razele soarelui, iar la picioarele acestora o cutie de bijuterii stă ca o carte deschisă unde în loc de file se adună bancote și monede ca semn de mulțumire pentru „ferici­rea” dăruită.

Matei este student în anul al trei­lea la Facultatea de Psihologie şi Şti­inţe ale Educaţiei de la Universi­ta­tea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar pe băiatul de lîngă el l-a cunoscut doar cu cîteva clipe mai devreme. Îl cheamă Samuel și a venit de la Pa­ris acum trei ani ca să studieze me­di­cina. Acesta trecea din întîmplare pe străduța care duce spre casa unde stă, i-a plăcut ce aude și s-au înțeles să cînte niște piese împreună. „Eu nu-mi cîștig existența din chestia asta”, zice francezul după ce-și strînge chi­tara într-o husă marcată de un sti­cker cu portretul lui Jimi Hendrix, chita­ris­tul lui preferat.

Acesta se salută amical cu bă­ia­tul ce-și poartă pletele le­ga­te cu o ben­tiță gri, iar ca răspuns, Ma­tei ros­tește expresia „Peace and lo­ve”, re­cunoscută de adepții miș­că­rii hi­ppie. De fapt, majoritatea pie­se­lor din re­pertoriul chitaristului, cam 60 la număr, au ca mesaj dragostea, to­leranța și liniștea peste tot în lume. Însă Matei îmi spune cu toată sinceritatea: „cîștigul e satisfăcător, iar da­­că n-ar fi fost, n-aș fi făcut asta”.

Este din Galați, a venit la Iași pen­tru facultate și încă din anul în­tîi își cîștigă banii cîntînd pe stradă la chi­tară. A învățat singur să se joace cu corzile cînd avea vreo 15 ani, pă­rinții erau încîntați de pasiunea sa, dar cu cîntatul greu s-au resemnat. „Ei au acceptat de aproape doi ani trea­ba cu ieșitul în stradă, pentru că au înțeles că nu e cerșătorie”, men­ți­onează acesta în timp ce mîngîie griff-ul cu o atingere ușoară. Știe exact locurile bune din Iași pentru cîntat, după cum spune el sînt trei, pe Bulevardul Ștefan cel Mare, pe Lă­puș­neanu și în Piața Unirii”, dar le preferă pe primele două și mai mer­­ge în pasaj cînd vremea e urîtă. „Cel mai bine merge exact acum, cînd iese soarele, cînd lumea nu mai e sic­tirită, toamna de exemplu, trec pe lîngă tine parcă ai fi din sticlă”.

Concert cu public, pe stradă

Mulțimea de accesorii colorate, cer­ceii de lemn, îl fac pe Matei un pro­tagonist rupt din poveștile jamaicane. „Omul cu fericirea” este nu­mele lui „de scenă”, îmi arată în ghi­limele, numele cu care vrea să se i­den­tifice. Între timp, a avut concer­te în diferite cafenele din Iași, „dar nu prea vin oamenii, aici pe stradă e mai mare feedbak-ul”. Matei spune, în timp ce-și ține jucăria în brațe, că cei mai receptivi sînt familiile cu copii, oa­menii mai în vîrstă, uneori mai mult decît studenții.

Cel mai mare cîștig l-a avut a­nul trecut de Sfînta Parascheva. „Am făcut vreo 2400 de lei, a fost un ve­nit neașteptat, oamenii s-au strîns ca la con­cet, au și filmat”. Banii pe care îi cîștigă îi folosește pentru cheltuie­li­le zilnice, pentru mîncarea pisicii, pen­tru țigări, chiar și distracții sau drumeții.

I-ar plăcea să aibă o trupă, dar du­pă facultate se mută la Cluj, iar a­colo ar vrea să se apuce serios de treabă în acest domeniu. „Îmi pla­ce să fiu singur, nu că aș fi introvertit, dar așa simt oameni cum in­te­rac­ționează cu mine, pentru că atunci cînd este un grup mai mare, tre­că­to­rii devin mai distanți”, mai spu­ne a­cesta.

Muzica îl va ajuta și la faculta­te, deoarece anul acesta trebuie să-și susțină licența și și-a ales o temă le­ga­tă de pasiunea sa. „Voi face tera­pi­e prin muzică pentru copii cu deficiențe, meloterapie. Deși sună com­plicat, așa voi îmbina ceva util cu ceva plăcut, sper să-mi iasă”, vor­beș­te tînărul cu ochii ca de albastrul ce­rului, cu o oarecare emoție pentru că abia joi va merge la Școala Specială „Vasile Pavelcu” din Iași unde trebuie să facă cunoștință cu cei mici.

Matei zice că a fi artist în stradă pre­supune și adrenalină și curaj, pen­tru că atunci cînd a venit pentru prima dată în noul oraș era bine că lumea nu-l știa, dar „îmi treceau flu­turași prin stomac, acum ma a­șez liniștit și-mi vad de treabă”, iar flu­tu­rașii au rămas doar ca mozaic pe chitară.