Ecranul, puntea culturală dintre oameni

Cu toţii reuşim să ne imaginăm că ştim o sumedenie de lucruri despre civilizaţii, lume şi cîte şi mai cîte valori morale. Din cînd în cînd, cîte-un grup de oameni îşi anunţă apariţia pe hîrtia colorată a unui festival şi vor să ne-aducă înapoi cu picioarele pe pămînt prin diferite şiretlicuri. Trans­for­ma­te-n proiecţii, de-această dată lecţiile ofe­r­ite publicului ieşean în perioada 28 – 31 mai au accentuat pe marele ecran lipsa sau ins­ta­bilitatea conexiunilor culturale dintre popoare. Organizat de Fundaţia Culturală Art Promo şi parte integrată a Caravanei Fes­tivalului de Film Evreiesc Bucureşti (FFEB), Festivalul Filmului Evreiesc a ajuns în Iaşi adus de Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE) şi a intermediat întîlnirea spectatorilor cu 20 de lucrări cinematografice.

În Casa de Cultură „Mihai Ursachi” se-ngrămădesc pe-o masă la intrare cîteva mal­dăre de pliante. Pe fiecare stau aşezate-n pă­trate programe şi ore de deschidere. Parcă printr-un joc al transpunerii, vezi cum oa­me­nii devin absorbiţi şi se trezesc fixaţi în scaunele colorate c-un maro prăfuit din sala „Diotima”. Deşi puţini la număr, par să schim­be priviri complice şi să poarte zîmbete nerăbdătoare. Vocile nu li se-aud deloc şi doar cîte-un zgomot de rîs mai tresare prin foşnetul ziarelor înaintea primei proiecţii.

Renunţînd la orice formă pompoasă de-a îmbrăca realitatea, gazda îşi preia titulatura şi, deşi vîrsta celor prezenţi deja pare să nu mai ceară explicaţii sau legende ni­mă­nui, încearcă totuşi să explice rolul şi motivul existenţei acestui eveniment. Trecerea de la „acest festival care ar putea să pară din start destul de ciudat” la „un festival dedicat cu­noaşterii reciproce şi înţelegerii oamenilor din întreaga lume cu bunele, cu relele şi cu demonii lor” pare să pregătească răbdarea şi curiozitatea cinefililor.

Prima punte culturală construită în ca­drul festivalului se-aseamănă cu o creaţie a compozitorului Krzysztof Penderecki. Do­cu­mentarul care-i poartă numele face cu­noscută ieşenilor viaţa acestei mari per­so­na­li­tăţi poloneze, aducînd în lumină fiecare col­ţişor al sanctuarului său existenţial. Re­gi­zat de Reuven Hecker, filmul biografic reu­şeş­te prin amestecul de trăiri rupte din reali­tate şi de pe marile scene să se transforme pe alocuri într-un elogiu adus victi­me­lor po­loneze de la Auschwitz. Operele marelui com­pozitor distrug liniştea din întreaga sală şi imaginile cu el povestind şi dirijîndu-şi via­ţa în faţa orchestrei formează un fundal muzical prielnic oricărei întîlniri cu trecutul.

John Turturro, cel care a scris, regizat şi ocupat rolul personajului principal în cea de-a doua proiecţie a serii a fost şi cel care s-a hotărît să se transforme într-un cuceritor profesionist în „The Fading Gigolo”. Ară­tînd cinefililor spiritul critic şi umorul de care pot da dovadă evreii, pelicula reuşeşte să amintească tuturor de-o definiţie mai di­fe­rită a rîsului, una provocată de im­por­tan­ţa autoironiei în construirea unui divertisment colectiv.

Cinematografie fără vîrstă

La temelia familiarizării publicului ro­mâ­nesc cu civilizaţia evreiască se-aşază pe parcursul zilelor festivalului şi 12 scurtmetraje de ficţiune. Lucrări ale studenţilor Facultăţii de Film şi Televiziune din Uni­ver­si­tatea din Tel Aviv şi cîştigătoare a nu­me­roa­se premii, acestea reuşesc să stîrnească în sala Casei de Cultură tot felul de reacţii, de la încruntări, la zîmbete sau chiar la iz­bucniri în hohote de rîs.

Festivalul de Film Evreiesc pare să se deruleze făcîndu-şi loc în timpul şi valorile oamenilor. Transformat într-o serie de pro­vo­cări care instigă în final la dezbateri între cinefili sau între propriile voci interioare, acesta lasă în urmă moşteniri culturale şi pelicule transformate în daruri ale minori­tă­ţilor din România pentru români.

de Aryna-Alexandra Creangă