Capitala sîngerează în cuvinte poloneze

Navighează pe-o pagină de carte Niciun comentariu la Capitala sîngerează în cuvinte poloneze 10
bucuresti-praf-si-sange

„Pentru mine, Bucureștiul este visceral, in­stinctiv și ilogic. Este ca o apă ce fierbe sau ca un talaz, agitat și tulburat. Simt Bu­cu­reș­tiul ca pe o parte subconștientă a firii mele, dar vreau mai mult, vreau să-l și înțeleg”, spu­ne scriitoarea poloneză în primul capitol al cărții, ca-ntr-un fel de spovedanie de în­ceput menită să justifice întregul său act cre­ator.

Îngrămădit într-o colecție de reportaje, tot Bucureștiul autoarei pare să fie trăit în timp real, reușind chiar să te teleporteze dintr-un loc și dintr-un timp în altul. Tre­ce­rea de la perioada comunistă la cea in­ter­be­lică și, mai apoi, revenirea neașteptată la con­temporaneitate – aceste trei felii de spa­țiu și timp construiesc elementul atractiv al căr­ții. Creionarea hărții unei călătorii care echi­­valează cu o vînătoare de comori în propria capitală, nu te poate face să fugi deloc. Te în­cremenește cu mîna pe hârtie, povestindu-ți lucruri pe care înainte nu te-ai fi gîndit că trebuie să le știi, lucruri care pentru un per­sonaj curios și străin au ajuns să formeze un univers familiar, dar totuși străin nouă.

Transformînd comunismul într-o po­ves­te fără zîne, dar plină cu eroi, „Bu­cu­rești Praf și Sânge” îți vorbește despre dic­ta­tură fără nicio cenzură și lasă viața perso­najelor negative ale vremii să se deruleze în fața ochilor tăi. Fiind prins între co­per­ți­le unei călătorii în timp, ajungi să te plimbi apoi prin perioada interbelică, definiția cu­vîn­tului „război” căpătînd sensuri noi, cu fi­ecare pagină, prin simpla raportare la in­di­vidualitate.
Fiecare bucată de vreme surprinsă în cuvînt suferă comparația unei raportări la spa­țiul polonez, uneori asemănările stîr­nind chiar uimire sau urme ale unui a­mu­za­ment nostalgic. Trecerea în catastif a tran­sformărilor pe care Bucureștiul le-a suferit în timp nu ocolește în opera scriitoarei nici „bo­lile” de care orașul a suferit. Cu­tre­mu­rul din 1977, înțeles acum de către cei ră­mași în viață printr-o repetare a cuvântului „dacă”, îți face cunoștință cu o serie de i­ma­gini prea tîrziu salvatoare: „dacă aș fi ve­nit cu cinci minute mai târziu, dacă aș fi ple­cat acasă cu zece minute mai devreme, dacă aș fi rămas acasă la mama, dacă nu ar fi plecat să cumpere țigări”.

Revenirea bruscă la „Con­tem­po­ra­ne­i­ta­te. Orient și nebunie” te face în finalul cărții să guști din realitate fără să vrei.
A­jungi, fără să te miri, cu cartea în mîini, să ur­mezi scriitoarea poloneză-n goa­na ei du­pă sens în capitală și să rămîi blo­cat într-un taxi din București, așteptînd s-o în­tâl­nești.

Titlu: „București Praf și Sânge”
Autor: Malgorzata Rejmer
An: 2014
Editură: Polirom
Gen: Publicistică. Eseu

Aryna CREANGĂ

Autor:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top