Suvenire de la ruși

Ultima oară cînd mi-am vizitat prietenii din vestul Europei și i-am întrebat ce cadouri vor, au strigat aproape în cor „something from the USSR, please”. Le-am găsit la piața de vechituri de lîngă Teatrul „Eminescu” insigne comuniste, la 5 lei bucata, dar și un set de pahare pentru tărie, probabil chinezești, dar cu simbolul Uniunii Sovietice imprimat pe mijloc.

S-au bătut pentru ele. Și in­sig­nele le-au plă­cut, iar pentru data viitoare am primit comandă de cît mai multe căciuli rusești, cu blană. Cînd vreo unul nou se alătura gru­pului făcea ochii mari cînd afla că vorbesc rusește. Apoi, evident, trebuia s-o demonstrez, acesta fiind apogeul petrecerilor zgomotoase date în apar­ta­men­tele lor spațioase și confortabile din Madrid.

Urmau, desigur, discuții între­ținute de berea care nu se termina niciodată. Despre cît de rău trăiesc, despre cît de corupt e guvernul, despre cum capita­lis­mul a eșuat și e nevoie de un alt sistem, despre cum totul se duce de rîpă odată cu ei. Iar eu stăteam într-un colț, ca un pui de bogda­pros­te, așteptînd dreptul la replică. Nu puteam să cred că oameni e­du­cați și cu acces nelimitat la internet pot vedea lu­crurile atît de îngust. Obama e răul întruchipat, iar mo­dul de viață occidental – o capcană în care au căzut cu toții.

Mi-am dat seama că, deși eram în mijlocul lor, ne aflam la părțile opuse ale unei axe politice ima­gi­nare, cu Putin și Obama la fiecare capăt. Eu – copilul anilor ’90, cres­cut cu povești înfricoșătoare des­pre comunism, cu urmările ace­s­tuia simțite pe propria piele, atunci trebuia să-mi fac temele la lumînare pentru că se lua lumina de la șase la zece seara și din toată clasa noastră numai vreo doi copii aveau tații acasă; și ei – în propriile apartamente primite cadou de la părinți, haine de brand și o viață pentru care mulți dintre cei ca mine au fost gata să lase totul în urmă.

Explicațiile mele nu i-au mul­țu­mit, ei își trăiau criza și eu, o puș­toaică din estul Europei, n-aveam nici un drept să vin și să le iau drep­tul de a se văicăra și de a pos­ta pe Facebook articole despre cum protestatarii din Ucraina sînt fas­ciști. Doar unul dintre ei, singurul care a fost în Moldova și România vreodată, s-a uitat la mine cu în­țe­le­gere și a găsit de cuviință să întrebe cine mai vrea o bere.

Anastasia CONDRUC | producător TV