Prin ochiul unui proiector

Comunicarea prin clipuri și su­nete și-a găsit săptămîna trecută, la Iași, trei galerii unde să-și pre­zin­te exponatele, după ce în 2012 alte edi­ții s-au împînzit doar prin Bu­cu­rești. Pe 6 decembrie, Salonul Vi­deo, Noțiuni de Expunere s-a des­chis, oficial, pentru publicul ie­șean în clădirea IașiTex, Galeriile Fun­da­ției Regale din Biblioteca Cen­tra­lă Universitară (BCU) și Galeria Meru, unde va poposi pînă pe 22 de­cem­brie.

Vernisajul din IașiTex, sus­ți­nu­­t de curatorul Luminița Apos­tol și or­ganizatorul eveni­men­tu­lui Da­ni­e­­la Pălimaru ne-a prezentat, pe scurt, în ce constă forma unică a ex­po­zi­țiilor de filmulețe. „Prin dinamica acestui oraș și prin per­so­nalitatea culturală etero­ge­nă a ar­tiș­tilor par­ticipanți, dorim să realizăm un apel către reconfirmarea puterii vi­zu­ale a limbajului video contemporan”, a declarat curatorul.

În Galeriile Fundației Regale de la BCU, fiecare exponat a fost așe­zat pe trei nivele, ajungînd pînă în vîr­ful cupolei. Acolo, pentru te­­me­ra­rii care au urcat fiecare treap­tă au fost poziționate în formă de triunghi trei scaune. De jur îm­pre­jur, însă, tot ce puteai să auzi era un zgomot ce îți intra pe sub piele, tre­cea de mușchi pînă ce ajungea la inimă, ca­re cu fiecare vibrație so­no­ră bătea tot mai intens. Din boxe a început să răsune o voce acută, ca­re acoperă sunetul puternic și, fo­losind cu­vin­te într-un ritm să­rit, ne-a recitat poezia „Viața unei ba­te­rii”.

Cu cît coboram mai jos, re­zer­ve­­le ne erau parcă alimentate, încetul cu încetul, de diferitele obiecte de artă video prezentate prin fel și di­ferite chipuri. Oriunde ai fi în­tors capul, dădeai peste un fil­mu­leț cu cîte o tematică unică, pornind cu eli­berarea unor țări africane sau de­căderea omului la anonimatul on­line pentru a avea liber la discurs. Toate, folosind doar cîteva sec­ven­țe și puțină magie de montaj. „Ar­tist on strike”, „My tribe” sau „Clo­sing the Gap” au ieșit mai pu­ter­nic în evidență întrucît, prin interme­di­ul unui proiector, le-am putut pri­vi pe întreaga suprafață a unui pe­rete.
Restul au rămas, și încă mai ră­­mîn, pentru ochiul curios al vizitato­ru­­lui.

Paul ANDRICI