Ce-mi faci tu mie, dulce Românie, țara mea de ură, țara mea de dor?

Cel mai sfînt lucru pe care l-am făcut pentru patria noastră a fost să ne dăm ochii peste cap cu inima larg deschisă.

Nu sîntem patrioți. De fapt nici nu știm ce e acela patriotism. Doar că în fiece clipă sîntem stră­bă­tuți de un morb care ne roade pe dinlă­untru într-un fel aparte. Ne pișcă de gînduri, ne înfige cuțite în inimă, ne ademenște cu vise irea­liza­bi­le, ne ridică de pe scaune, ne mîngîie cu o blîndețe de pe altă lume, ne alungă, ne cheamă înapoi și ne osto­iește. Nu sîntem patrioți, sîntem îndrăgostiți. Iubim țara asta cu jale și cu dor. Cu disperare și cu spe­ran­ță. Ca în balade. Nu cu bucurie, ci cu tristețe, fiindcă dra­gos­tea noastră e imposibilă. Nu iubim în trei culori, iubim în nuanțe de gri sau chiar în alb și negru. Cînd o pără­sim, nu de bunăvoie, ci de nevoie, ne păstrăm identitatea națională ca pe-o taină și încercăm să ne sufocăm dragostea. Dar nu reușim. Și, oriunde-am fi, de 1 decembrie ne reamintim că imnul nostru național nu este unul triumfal, ci un bocet. O cerere de îndurare ca o forță divină să ne trezească din somnul cel de moarte și să ne redea pe noi, nouă înșine.

• Anca TOMA  Români în toate halurile
• Ana SIPOȘ  Cu foamea în spate
• Laura PĂULEȚ  Patru tăieturi în carne vie
• Ioan STOLERU  Spovedanie în ulei și vin fiert
• Iulia CIUHU Povești din patria mea