Criza politică, depășită?

În clipa în care doi muncitori de­ja se pregăteau să bată o plă­cu­ță cu ins­cripția „criză politică” pe toa­te in­dicatoarele care duc spre Mol­do­va, cînd Interpolul mai avea un pic și dă­dea buzna în Parlament ca să-i scoa­tă pe cîțiva deputați de sub­raț și să-i aresteze, cînd jurna­liș­tii au obosit să aștepte răspunsuri pe la uși care nu se mai deschideau ni­cio­dată, țara s-a tre­zit la sfîrșit de săp­tămînă cu un gu­vern pe care toți par să și-l fi dorit din­totdeauna, dar în existența căruia n-a crezut ni­meni.

Noul prim-ministru, Iurie Lean­că, fostul ministru al Afa­ce­rilor Ex­terne și Integrării Eu­ro­pene, este un diplomat lăudat și „sa­lutat” de eu­ropeni și văzut ca un tip inteligent și bine intenționat aca­să. Uneori, Lean­că pare că nu s-ar fi năs­cut în Mol­do­va, n-a mers cu troleibuzul, împuns în coaste de coa­te obraznice și n-ar fi fost prin bodegile de la țară, să va­dă cum își beau bărbații creierii pe me­se slinoa­se. El pare neamțul sau olan­de­zul calm, educat și spilcuit pe ca­re îl visam cum vine și ne face or­di­ne în curtea în care noi lingem de unde scuipăm. E ca musafirul din stră­ină­­tate, care n-a fost de mult pe acasă și față de care ți-e rușine cînd te gă­seș­te nepieptănat și cu că­mașa scoasă din pantaloni. După ședință, se a­pro­piau de el deputa­ții din partidele opo­nente ca să se scuze că n-au putut să-l voteze, iar cei care au făcut-o au fost acu­zați de trădare, dar tot un fel de semieroi au rămas.

După ce au tresărit de bu­cu­rie că au știri și au titrat boldit și apă­sat „Cri­za politică, depășită”, jurna­liș­tii au în­crețit fruntea din nou. Na­sul de vul­poi bătrîni le spune că jo­curile po­li­tice se vor face acum, chiar mai mult decît înainte, la se­diile partidelor po­litice, în res­tau­rante scumpe sau prin cluburi în care se intră cu cardul de mem­bru. Pentru că Iurie Leancă plea­­că la drum cu un bagaj care mai mult îl va ține în loc decît îl va a­ju­ta să ajungă la destinație – repu­tația du­bioasă a colegilor de par­tid și un ca­binet de miniștri schim­bat doar pe ju­mătate.

Dacă va reuși să se debara­se­ze de această greutate pe drum sau poa­te, și mai bine, va reuși să o trans­forme în una utilă, se va ve­dea doar în timp. Pînă atunci, jur­naliștii își lustru­iesc tastaturile și o­biectivele came­re­lor de filmat, iar cetățenii, suficient de turmentați, răsuflă ușurați și își spun în si­nea lor: „mai rău să nu fie…”

Anastasia CONDRUC