Compromisul toxic al președintelui Băsescu în chestiunea procurorilor

Traian Băsescu a cedat în fața USL în chestiunea numirii șefilor de par­chete. E prima cedare majoră în fa­ța tăvălugului USL, dar și o contradicție majoră cu propria sa conduită, cu standardele pe care el însuși le impusese și care l-au poziționat ca interlocutor valid al partenerilor externi. Așa se ex­plică reacția de respingere a societății civile care susținuse în criza politică din vară funcționarea instituțiilor în fa­ța asaltului USL, indirect susținînd po­zi­ți­a președintelui. Printre consecințele aces­tei cedări se numără și deficitul de imagine proiectat asupra Mișcării Po­pu­lare, pe care Băsescu o moșește la Co­tro­ceni ca alternativă la PDL-ul pă­ră­sit.

De ce spunem ca a cedat Băsescu? Pentru ca au existat citeva momente – cheie în care președintele a acționat ca unic reprezentant al Opoziției față de încercările USL de acaparare comple­tă a întregii puteri, la adăpostul celor 70% din Parlament și a intereselor ilegiti­me ale unor lideri cu probleme în Justiție. Traian Băsescu si-a asumat explicit rolul de contra-putere, în concordanță cu profilul său politic și cu standardele pe care el însuși le-a clamat și respectat pînă acum: neamestec în Justiție, întărirea instituțiilor, res­pec­tarea valorilor euro-atlantice asuma­te de România.

Primul astfel de moment în care președintele se poziționase ca cenzor al intereselor ilegitime ale USL a fost ianuarie 2013: respingerea nomina­li­ză­rilor făcute de ministrul Mona Piv­ni­ce­ru pentru șefia DNA și Parchetului General. Traian Băsescu i-a respins pe bună dreptate pe Ioan Irimie și Ti­beriu Nițu (acum reșapat), doi pro­cu­rori cu o prestație lamentabilă în fața CSM și, mai ales, lipsiți de performanțe notabile în activitate. Presiunea USL era la fel de mare ca și acum, dar președintele a rezistat.

A urmat Consiliul European în ca­re s-a negociat bugetul UE pentru 2014 – 2020 (7 – 8 februarie 2013). Traian Băsescu a mers la Bruxelles și și-a susținut permanent poziția de ne­gociere, apărîndu-și ulterior cu încrîn­ce­nare rezultatele în fața tirului de re­proșuri venite din partea USL.

În martie, Traian Băsescu a în­frun­tat din nou USL, anunțînd că va în­demna populația să boicoteze referen­dumul de modificare a Constitutiei dacă noua propunere nu va ține cont de re­ferendumul din 2009.

A urmat interviul acordat pe 12 mar­tie postului Digi 24 in care preșe­din­tele a făcut publice cîteva predicate extrem de puternice legate de numirile la șefia Par­che­tu­lui General și a DNA, re­fu­zînd însă și la acel mo­ment soluția unui concurs.

Momentul înțelegerii cu Ponta pe numirea pro­cu­rorilor a reprezentat o ruptură. Acceptarea de către Bă­sescu a unor nume controversate precum Ali­na Bica, Giorgiana Hosu, Bog­dan Licu în poziții secundare putea fi consi­derată un compromis accetabil în condițiile unei Puteri cu spri­jin parlamentar și popular uriaș. Dar nomina­li­za­rea la șefia DNA a unui om din afa­ra instituției (fie ea și Laura Codruța Kovesi) și a lui Tiberiu Nițu la șe­fia PG a generat opoziția ma­ni­festă a lui Daniel Morar, a echipei sale de la DNA și a societății civile atașată de standardele europene.

Compromisul major e și mai clar cînd ne uităm la una din mizele mari ale bataliei pentru Parchetul General – viitorul pro­cu­ror-șef cunoaște, po­tri­vit legii, toate avizele de interceptare pe siguranța na­țio­na­lă cerute de SRI. Există o presiune din partea politicie­nilor cu probleme pe­na­le și a politicienilor în general de a ști din timp dacă pe numele lor există un man­dat de in­ter­ceptare. Poa­te Tiberiu Nițu să țină piept acestor presiuni?

Cristian PANTAZI este redactor-șef la agenția de presă HotNews.ro