Să le băgăm calul în casă

Îi urăsc pe englezi că au reușit să ne fure victoria aceasta muncită jucînd, să-mi fie cu iertare, ca niș­te ciubote. Nemotivați, neimplicați, dezinteresați, certați cu viața sau cu mingea, jucătorii lui Chelsea au părut mai interesați să viziteze Cen­trul Vechi decît să joace fotbal. Iar Steaua a muncit pentru ba­loa­ne, a încercat să joace semi-precaut – semi-curajos, s-a apărat com­pact, dar cu destule găuri încît să le dea englezilor speranța că pot în­scrie și a atacat în valuri, fără însă să mai spere, după înscrierea golului, că ar pu­tea să o mai facă încă o dată. A fost probabil cel mai ciudat meci de fotbal pe care l-am văzut în ultimii ani. Steaua ataca dîrz, dar stîngaci, Chelsea se apă­ra și arunca baloa­nele în față ca la rugby. Stea­ua se apăra cu toată echipa, Chelsea a­ta­ca cu vreo cinci-șase oameni.

Și e ciudat cît de simplu poți fa­ce o victorie mare să pară mică. Totuși am jucat contra actualei de­ți­nătoare a celui mai rîvnit trofeu din Europa, Champions League (CL). Trofeu pentru cîș­tigarea că­ruia, Becali ar cumpăra muntele Athos și l-ar muta în Pi­pera și s-­ar călugări pînă ar învăța să leviteze. Există explicații mai multe, că en­gle­zii ar fi dezamăgiți că au fost eli­minați din CL, că s-au certat cu antrenorul, că era prost gazonul, că­ a căzut un meteorit în Rusia. Dar poți să nu fii motivat, poți juca prost și prin urmare poți pierde o partidă de fotbal sau poți fi complet antijoc și nici să nu opui rezistență. Și joi seară, Chel­sea a jucat doar re­flexiv. Ca un leu pe care îl bagi în colț, rănit, dar pe care știi că­ nu poți să îl răpui. Te apropii de el, îl mai împungi și el se repede la tine doar ca să se retragă din nou în colț să-și lingă rănile.

Așa că degeaba s-a urcat pa­tro­nul echipei din Ghencea pe May­­­bach și a început să-și facă cru­­ce în timp ce le cînta Prohodul la en­glezi. Degeaba a anunțat că o să-și vîndă jucătorii de la 10 milioane de­­ euro în sus. Pe Stamford Bridge o să fie o altă situație. Mă­car din or­goliu dacă nu din motivație, leul o să-și vindece rănile și o să-și ara­te colții. Și, deși pare nedrept, ca să merităm să ne bu­curăm cu adevărat de victoria de săptămîna trecută și să nu fie doar ceva de palmares, tre­buie să-i scoatem dinții leului la el acasă.

Cătălin HOPULELE