Clișee de cartier

„Bună ziua, sînteți niște ne­sim­ți­ți!”, îmi spune, deloc jovială, vecina de la un etaj mai jos. Abia trezit, fă­ră să am habar de ce s-a întîmplat în apar­tament, o ascult pe doamnă cum îmi face o reconstituire a evenimen­telor, ca la final, să-mi ofere și-un por­tret al nostru, al celor care stau în apar­tament: „Ați crescut în jun­glă!”

N-aveam cum să-i demonstrez că n-am locuit în junglă și, ce-i drept, a și avut un motiv destul de bine în­te­meiat ca să bată la ora opt, la ușă. Am încercat să-i explic rolul meu în toa­tă povestea, dar nu m-a lăsat. „Dar chiar în halul ăsta?”, a încheiat ea con­versația, amenințîndu-mă cu su­na­tul administratorului și preșe­din­te­lui de scară.

În astfel de situații, cel mai bine e să-i lași pe vecini să vorbească, da­că vor să te asculte și pe tine, să nu în­tinzi prea mult coarda și să-ți spui doar că-ți pare rău. Cînd ești chiriaș ve­nit din provincie, de multe ori ești un mahalagiu, care înfundă ghena de gunoi, care fumează țigările pe ca­sa scării și distruge interfonul sau liftul. Astfel de clișee întîlnești mereu, une­le sînt comice, pline de naivitate și ui­mire, altele te fac să te întrebi da­că oamenii ăștia au părăsit vreodată Bu­cureștiul.

De multe ori, auzi aceste lu­cruri chiar din gura celor care le pun în prac­tică. În vechiul apartament în ca­re am locuit, cunoșteam numai eu cinci vecini, care aruncau gunoiul fără să nimerească pubela, însă o bă­trînă voia să dea vina pe mine, știind că-s un chiriaș din provincie. Cînd se bloca liftul la etajul opt, un vecin a li­pit o foaie pe care scria „n-ați fost cres­cuți cu lift? Închideți ușa după voi!”, chit că liftul era, de fapt, de­fect. Te întîlnești cu ei pe casa scării sau la administrator și-i vezi pe vecini cum își strîng fruntea deasupra nasului și scot un „voi…” pe gură. Au o teh­ni­că al dracului de-a umili acest pronu­me personal. Cînd spun „voi…” să nu te aștepți la un premiu pentru bună pur­tare sau pentru c-ai plătit între­ți­ne­rea la timp. Iar ca să bage spaima în chi­riași îi și auzi cum te întreabă pe un ton denigrator „dar voi stați cu ac­te­le în regulă? Știți, poliția…”

În final te obișnuiești cu aceste mici prejudecăți și speri doar să nu se strice liftul prea des. Aș fi încercat să-i arăt vecinei că „cel crescut în jun­glă” nu-s eu, avînd în vedere că ea-i cea care face crescătorie de porumbei, la ghena de gunoi, din bloc (da, pă­să­rile astea fac o mizerie infernală la toa­te geamurile). N-aș fi avut cîștig de cauză, cel mult m-ar fi acuzat ulteri­or că eu sînt cel care le-a și otră­vit.

Altor vecini le-am pus muzică bu­nă, în timp ce făceam curățenie cu geamul deschis; n-am primit decît bă­tăi în calorifer și „duminica ți-ai găsit să faci curat?”. Mai bine-i spuneam că așa-i tradiția, la mine în Botoșani.

George GURESCU