Babel, deschide-te!

S-au inspirat dintr-o legendă bi­blică și au realizat albumul intitulat „Babel”. Asta au făcut britanicii de la Mumford and Sons, care, la trei ani de la debut, au scos la sfîrșitul lunii septembrie a anului trecut al doilea lor material. În același stil ca și pri­ma dată, indie folk cu influențe rock, cei pa­tru britanici au construit în aproxi­mativ patruzeci de minute un turn for­mat din doisprezece melodii plus în­că trei bonus, găsind la sfîrșitul lui, nu pe Dumnezeu, cum voiau credincio­­șii din legenda turnului Babel, ci puțină speranță.

Iar spre deosebire de oropsiții pedepsiți să vorbească limbi diferite, sensul cîntecelor poate fi des­lușit de oricine căci, pe ritmuri de pian, chitară, mandolină și percuție, sînt­ spu­se povești simple despre cre­dință, dez­nădejde, pierdere și regă­sire.

Începînd cu melodia care dă și ti­tlu albumului, „Babel”, formată cînd din ritmuri galopante, cînd din solo-uri lente, de o dulce inerție, britanicii își strigă neputința și slăbiciunea și cer îndurare: „I cry, Babel! Babel! Look at me now”(n.r. „Plîng, Babel! Ba­bel! Privește-mă”). „Whispers în the dark”(n.r. „Șoapte în întuneric”) vine ca o mărturisire în ritm alert în care membrii trupei recunosc că sînt niște ticăloși sinceri, dar și umili ser­vi­tori, „I’d set out to serve the Lord” (n.r. „Am venit să-i servesc Dom­nu­lui”). Căutarea este prezentă în toate melodiile de pe album, fie că e vorba de căutarea iertării, fie de o ieșire din întuneric, iar umbra începe să se disipe abia la mijlocul albumului, în melodia „Lovers of the Light”, „But call me home/ And I will build a throne” (n.r. „Dar cheamă-mă acasă/ Și-ți voi construi un tron”). Cei patru „rătăcitori fără nădejde” („Hopeless Wanderer”) găsesc totuși pînă la sfîr­și­tul albumului un fir de speranță, iar ultima piesă, „Not with Haste” (n.r. „Fă­ră grabă”) vine ca o concluzie spu­­­să la zbuciumul cîntat.

Melodiile – rugăciune ce stau sub pecetea educației religioase pri­m­ite de solistul trupei, Marcus Mum­ford, fiul unor adepți ai mișcării creștine The Vineyard – nu aduc deloc cu ­cîn­tă­rile bisericești, ritmul albumului fiind precum o tură într-un montag­ne russe ce se termină odată cu găsirea speranței.

Alexandra FILIP