Informaticienii de la Cuza pun Iașul pe Internet

Academia de gardă Niciun comentariu la Informaticienii de la Cuza pun Iașul pe Internet 6

O echipă de studenți ai Fa­cul­tă­ții de Informatică de la ­U­ni­ver­sitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași au cîștigat concursul organizat de Consiliul Ju­de­țean Iași (CJ) pentru realizarea unui portal web al județului Iași. Ana-Maria Daneliuc, Irina Grosu, A­lexandra-Viorica Lăcătuș, Ana Te­odora Petrea, Dumitru Adrian Po­povici, Alexandra Mihaela Si­ri­țeanu și Cristina Șerban, studenți în anul I la Masterul de In­gi­ne­ria Sistemelor Software au obținut premiul al II-lea, reprezentanții CJ menționînd că nu s-a a­cordat premiul I.

Tinerii coordonați de lect. univ. dr. Adrian Iftene, decanul Fa­cul­tă­ții de Informatică, și-au propus ca noul portal web să aibă o interfa­ță simplă, cu o manieră de pre­zen­tare potrivită pentru tipurile de in­for­mații pe care le va conține.

Printre acestea se numără ga­le­ri­ile foto și video, secțiunea de a­nun­țuri grupate în categorii și alternative de completare a unor formulare online. „Am dorit să creăm o so­­­luție plăcută și ușor de utilizat pen­tru vizitatorii portalului, dar și simplu de administrat pentru o echipă tehnică responsabilă cu adăugarea, modificarea sau ștergerea con­ți­nu­tu­lui. Obiectivul nostru a fost cre­a­rea unei soluții flexibile, care să în­cor­poreze tehnologii moderne”, a de­clarat Irina Grosu, membră a e­chi­pei cîștigătoare A-Team. Con­ți­nu­tul este administrat cu ajutorul teh­no­logiei Sym­pho­ny, folosită și la realizarea site-u­ri­lor web pentru BBC sau MTV. „Această platfo­r­mă de dezvoltare ne ajută să se­pa­răm in­for­mațiile de maniera lor de pre­zentare, o­fe­rin­du-ne totodată și me­canismul ce joacă rolul de liant între ele”, a mai a­dă­u­gat Irina Gro­su.

Concursul de soluții privind realizarea portalului web al ju­de­țu­lui Iași a fost organizat de CJ în parteneriat cu Facultatea de In­for­matică de la UAIC și Fa­cul­ta­tea de Automatică și Cal­cu­la­toare de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (TUIAȘI). La competiție s-au înscris 52 de participanți, grupați în 11 echipe.

Mădălina OLARIU

Autor:

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top