Al șaptelea-i cu noroc

După albumul care a dezamăgit în 20­09, italienii de la Lacuna Coil au revenit cu o nouă compilație ce pro­mi­te să se revanșeze față de ultimul, pri­n influențe mai impunătoare de go­t­hic și acorduri de chitară mai agresi­ve. Și au reușit doar pe jumătate.

Cel de-al șa­se­lea lor album, „Dark Adrenaline” are ce-i drept o notă mai întunecată și re­be­lă față de precedentul, dar din pă­ca­te nu reușește să iasă în evidență decît mul­țumită liniilor melodice, și talentului so­listei Cristina Scabbia, a cărei in­­ter­pretare o eclipsează pe cea a lui An­­drea Ferro, vocea masculină a trupei. Aces­ta are din păcate același talent în a du­ce la bun sfîrșit un ton al melodiei precum are în a conduce un tanc pe gheață.

Un alt lucru care dezamăgește sî­nt versurile la unele dintre piese, ce par des­prinse de pe coloana sonoră a vreunui anime precum „Naruto”: „I cannot wait for savior / My angel is long go­ne / I remind this / I don’t wanna pray” (n.r.: „Nu pot aștepta un salvator / În­ge­rul meu a plecat de mult / Îmi rea­min­tesc asta / Nu vreau să mă rog”). Dar, chiar dacă multe dintre melodii sî­nt repetitive și lipsite de fond, me­ri­tă apreciat curajul pe care l-au prins în a-și folosi instrumentele, solo-ul de chi­­tară din „Against you” fiind chiar de­cent.

Dacă e să facem abstracție de in­ter­pretarea lui Ferro și versurile cu cî­rlig la puștoaicele iubitoare de vampi­ri, ne rămîn cîteva melodii chiar bu­ne, precum cea cu care albumul de­bu­tea­ză, „Trip the darkness”, în care cei doi so­liști se completează foarte bi­ne. Ta­le­n­tul lui Scabbia poate fi ob­ser­vat cel mai bine din „Intoxicated”, în care aceasta ca de obicei, dă un a­vînt trupei reușind să transforme cîntece ca­re nu sînt foarte interesante din pu­n­ct de vedere melodic, în adevărate hi­tu­ri. Un exemplu în această direcție este și „I don’t belive in tommorow”, în care ar­tista reușește să dea viață unei epa­ve. În mod cert, singurul motiv pentru ca­re La­cu­na Coil nu este doar o altă trupă ne­­cu­nos­cută și mediocră este mul­țu­mi­tă ti­ne­rei vocaliste, mărturie fiind al­bumul de față.

Iulian BÎRZOI