Să nu fim triști

„Bine că acum se topește ză­pa­da, că așa vedem și noi cîte javre avem în cartier”, se plînge o bătrînă în tim­p ce așteaptă administratorul de bloc. Discuția continuă pe casa scării, iar ce­lelalte persoane deja văd vii­toa­re­le greutățile care vor veni odată cu pri­măvara: facturile mari, din timpul iernii, le vom plăti prin aprilie, în jurul blocului este prea multă mize­rie („cine-s bădăranii care aruncă zaț de cafea la intrarea în bloc?”), pri­mă­­ria trebuie să schimbe țevile și ve­ci­nul sigur va vrea să termine vila lui.

Cît timp stai și aștepți să-ți plă­teș­ti factura la întreținere, găsești a­cel spirit comunitar de care toată lu­mea se plânge că nu există. Adu­na­ți în jurul problemelor și al bă­dă­ra­nilor de pe casa scării – nimeni nu i-a văzut, dar ei sînt acolo -, lo­ca­ta­rii unui bloc formează o mică Ro­mânie urâcioasă, plină de re­pro­șu­ri, dornică de ceartă, însă lașă pentru a avea o confruntare. Ai impresia că, odată cu factura, oamenii trebuie să-și verse și tot amarul adunat în timpul unei luni. Dacă tot dai un ban, măcar să merite!

După un timp, cînd discuțiile ajun­g la neajunsurile asociației, de­ja observi cîte un rictus pe chi­pu­rile lor. Întotdeauna este o „ve­ci­nă” la mijloc, care trebuie să ai­bă, fie copii gălăgioși, fie tocuri prea zgo­motoase.  Acești oameni, care se adună între cutiile poștale de tablă și camera de serviciu a admi­nis­tra­to­­rului o văd ca pe reprezentarea ță­rii noastre. Și sîntem plini de ură și dis­preț. Cînd îi întrebi ce fac, îți răs­pund, sec, „nu așa de bine ca du­m­nea­­voastră”.

Pentru toți vecinii de bloc, le pro­pun „Action for Happiness”. A în­ceput, în 2010, cu un grup de bri­tanici care – de la cît zîmbesc ei – și-au dat seama că fericirea nu du­ce numai la îmbunătățirea tonusului, ci și a societății. Cu alte cuvinte, ei spun cam așa: fiți fericiți! Dar peste tot, și acasă, și în metrou, că astfel socie­ta­tea noastră se însănătoșește, noi de­venim mai înțelepți, iar mediul es­te mai curat (Sic!).

În loc să ne cumpărăm nouă ca­dou, mai bine l-am dărui unuia ca­re are nevoie. Creierul ne va face la fel de fericiți. Să avem grijă de corpul nos­tru și să învățăm cît mai multe lu­cruri noi. Acești oameni de la „Action For Happiness” ne oferă și-un jurământ pe care ni-l facem și vin cu un kit pentru fiecare aspect al vie­ții. Fericirea ne crește imunita­te­a, iar ea îi influențează și pe cei din ju­rul nostru.

România nu e foarte fericită, nu e nevoie de topurile făcute de Eu­ros­tat sau un grup de cercetători bri­tanici. Trebuie doar să mergem să ne plătim întreținerea.

George GURESCU