Bulevardul e aproape blocat. De pe trotuar, la pas poți bate fără prea mult e­­fort un Ferrari. Ori­cum n-are pe unde să meargă cu mai mult de cinci km la oră. Prin marea de mașini, se aud  pîrîituri puterni­ce de motoare. Cinci călăreți cu căști colo­ra­te taie co­loa­ne­le de mașini spre Ar­cul de Triumf. În fața parcului He­răs­trău, parcat­e una du­pă alta, sînt pes­te 60 de motociclete. Cam o dată pe lu­nă, cum dă colțul ierbii și dispare ză­pa­da de pe șosele mo­to­cicliștii din Bu­­curești, motocicliștii își dau întîlnire aici la intrare. Su­zu­ki, Yamaha, Har­ley, motorscutere, oa­meni de toa­te vîrstele, îndrăgostiți de caii pute­re, vin să discute despre pasiunea pentru două roți.

22 iulie 1983 – Părintele Ilie Lăcătușu trece la cele veșnice, în urma a ceea ce a fost numit un destin de martir, închinat Cuvîntului Adevărului și rugăciunii: șapte ani de închisoare comunistă și muncă silnică la coloniile Galeș, Penin­su­la și Periprava, în Deltă.

Ironia tîmpită a morții lui Ghe­o­r­ghiță Duncă este că omul a ieșit în seara aceea de 13 iunie 1990 pe stra­dă nu ca să-l conteste, ci ca să-l sus­ți­nă pe Ion Iliescu. A ieșit fiert de ne­răbdare imediat ce l-a auzit pe pre­șe­dinte, în miezul unui meci de Cam­pionat Mondial de Fotbal întrerupt bursc, chemînd „oamenii de bine” să „salveze țara” de „golanii” care in­cendiau prin capitala în care încă nu debarcaseră minerii. Era totuși noap­tea dintre 13 și 14 iunie 1990 în casa familiei Duncă, una de nesomn pen­tru Oana, fiica cea mică a lui Gheor­ghiță, și pentru Mioara, nevasta ca­re habar n-avea de ce soțul întîrzie de la „salvarea națiunii”.

Toată viața mi-am dorit să fiu a­ten­tă și drăguță. N-am avut nicioda­tă probleme cu concentrarea dar nici prea antipatică n-am fost. Cu toate a­cestea, n-am știut niciodată cum să dau șpagă. Nu m-a învățat nimeni la timpul potrivit și acum sînt o cauză pier­dută. Nu mă prind la evidenta ce­rință care se manifestă fie printr-o cra­să lipsă de bun simț fie printr-o bu­nă­voință ieșită din comun. Cînd bu­nica mea era grav bolnavă și au du­s-o acum mulți ani la Spitalul Fun­deni am primit prima lecție. „Cînd am a­juns nu se uita la mine. Dar am fost și eu draguță”, mi-a povestit apoi.

Legea Educației merge îna­in­te, ministrul Funeriu poate va fi re­­­maniat, grevele profesorilor con­ti­­nuă cu jumătate de gură, re­du­ce­ri­­le salariale se vor aplica, iar u­ni­ver­­sitățile românești vor trebui să-și îndeplinească misiunea acade­mi­­că într-un context din ce în ce mai greu.