Dincolo de ecranul plat al calculatorului se ascunde personalita­tea unui învingător. Andrei s-a bătut cu algoritmii și i-a convins pe cei de la Google că în România cu in­te­li­gen­ța nu se negocia­ză. Așa a primit Bursa europea­nă pentru studenții cu dizabilități, în valoare de 7000 de euro. Pa­ralizia cerebrală, de ca­re suferă, l-a determinat să facă performanță în umbră și ,,la început profesorii nu-și dădeau seama cît sînt eu de bun”. Cei care însă au crezut în el, îi sînt și acum aproape în universul jocurilor pe calculator sau pe pistele de concurs la para-ciclism din lumea întreagă. Pes­te tot, băiatul cu voce plă­pîndă și mișcări agitate poartă cu el un singur lucru, visul de a fi ingi­ner de software.

Obrajii se străduiesc să îndese printre riduri o viață bună. Buzele mai pot schița un zîmbet pornit din inimă. Doar ochii și-au pierdut din văpaie, căci Rădița croitoreasa stă ore în șir aplecată deasupra mașinii și coase. Îmi spune des că viața ei e bună, doar că se supără uneori că rămîne singură în casă. Se teme ca nu cumva, într-o zi, să nu-i mai împingă nimeni poarta să o întrebe dacă are vreme să-i ia măsurile. Toată viața i-au plăcut agrafele, le prinde chiar și în coc, spate, strînse sub părul cărunt. De cînd el a murit, nu mai are cui să se arate. I-a plecat din prag într-o zi și nu s-a mai întors. L-au aflat 20 de ani mai tîrziu, pustnic, fără groapă și cruce. Iar cînd aceste vorbe au ajuns în casa Rădiței, femeia s-a sculat de pe scaun, și-a făcut cruce și-a spus că încă îl iubește.