S-au văzut, s-au cunoscut și s-au luat. De mînă sau pe vecie. Apoi au plecat într-o plimbare lungă pe Copou, s-au sărutat și și-au mărturisit că e mai bine să se vadă la ochi, decît să vorbească prin clămpănit de taste. Chiar dacă acolo, poate cuvintele erau mai libere și nu roșea nici unul. Cînd s-au săturat de povestit, au plecat agale înspre casă. De acum, nici unul nu va mai vorbi la singular, ci va spune „noi credem că e dragoste la prima vedere”.

În curînd i se vor termina și cu­poa­nele CFR. A mai rupt o fîșie în urmă cu o săptămînă, iar weekendul viitor va ple­ca din nou. Cam o dată la două săp­tă­mîni Andreea se urcă în trenul care duce spre Cluj pentru a se întîlni cu A­di, prietenul ei.

Ea e frumoasă. Are părul blond, tuns scurt și rîde de fiecare dată cînd vine vorba de Răzvan. El e tăcut. O prinde de mînă și o privește pierdut de fiecare dată cînd ea se pierde în conversații lungi despre facultatea cu examene prea lungi și grele. S-au cunoscut pe Internet, pe vremea cînd mIRC-ul era vecina bătrînă din bloc, cea care le știa pe toate despre toți și le povestea cu bucurie oricui.

„Eu cred că la noi a fost dragoste la prima vedere”, îmi spune Vlad strîn­­gînd-o pe Ioana la piept. Prima da­tă s-au văzut pe peronul gării din Bur­du­jeni în orașul din nordul Moldo­vei. Băiatul își amintește că atunci fata „purta o bluză verde de pînză to­pi­tă și avea un troller kaki pe care a­vea o imagine cu Mănăstirea din Par­ma, exact cartea pe care o citeam eu a­tunci”. Fata, însă, chico­teș­te uitîndu-se la el și-mi spune că „eu nu mai țin min­te cu ce era el îm­bră­cat”, apoi rîde cu poftă după care se sărută din nou.

În ochii Lorei nu se citește nici un resentiment. „I-am tri­mis mesaj ma­mei cînd urcasem în autocar, i-am spus că plec și nu știu cînd mă mai în­torc”, spune ea cu nepăsare. Îl cu­nos­cu­se pe Bobo în urmă cu cî­te­va luni, era din Albania și venise la niște prie­teni, studenți în România. Au avut o re­lație distantă, dar pentru Lora a fost de-ajuns ca să-l urmeze oriunde.